Vlădescu:Rectificarea va tăia din cheltuielile de bunuri și servicii și va reprioritiza investițiile



Rectificarea bugetară va cuprinde măsurile adoptate prin legile pentru care Guvernul își va angaja răspunderea, precum și reduceri la capitolul de bunuri și servicii, iar investițiile vor fi reprioritizate, potrivit ministrului Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu.
„Ne apucăm de rectificare imediat după ce legile vor fi aprobate de Parlament. Aprobarea ordonanței de rectificare bugetară nu este o precondiție pentru ca boardul FMI să aprobe scrisoarea suplimentară și următoarea tranșă din acordul stand-by”, a declarat pentru MEDIAFAX Sebastian Vlădescu.
El a arătat că prin rectificare vor fi efectuate schimbări la capitolul bunuri și servicii, deoarece ordonatorii de credit trebuie să aplice măsuri de reducere a cheltuielilor.
„Vor exista schimbări și la capitolul investiții, pentru că vrem să reprioritizăm și să ne axăm pe acele proiecte care trebuie și pot fi terminate”, a adăugat Vlădescu.
El a arătat că deși nu există un termen limită, ministerul va căuta să finalizeze proiectul de rectificare cât mai repede.
Rectificarea bugetară a fost anunțată pentru sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie, aceasta fiind prima revizuire a bugetului din 2010.
Surse oficiale au declarat recent agenției MEDIAFAX că Guvernul va efectua prima rectificare a bugetului pentru acest an spre sfârșitul primului semestru, revizuire care va reașeza bugetele instituțiilor publice în raport cu alocările consumate până la acea dată.