Vlădescu renunță la jumătate din consilierii personali, inclusiv la Dan Bittman



Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a decis să reducă la jumătate numărul de consilieri, posturile ocupate de Dan Bittman și alți trei consilieri personali fiind restructurate de la 1 iunie.
Patru din cele opt posturi de consilieri personali de la cabinetul ministrului au fost restructurate, ca urmare a măsurilor de austeritate asumate de Guvern, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor.
Cei opt consilieri au avut în luna aprilie venituri cuprinse între 2.002 lei și 6.987 lei, potrivit informațiilor prezentate de instituție.
Dan Bittman: Mi-am dat demisia; am vrut ca restructurarea să înceapă cu mine
Cântărețul Dan Bittman a declarat, pentru MEDIAFAX, că și-a dat demisia, ieri, din funcția de consilier al ministrului Finanțelor, spunând că a vrut ca restructurarea să înceapă cu el.
„Mi-am dat demisia, de astăzi. Împreună cu alți trei colegi din minister am decis să ne dăm demisiile, dat fiind vorba de această restructurare. Decât să se tot spună despre mine că sunt angajat acolo pe banii contribuabililor, deși eu mi-am donat salariile, mai bine mi-am dat demisia. Este un moment bun pentru o astfel de decizie, am vrut să înceapă restructurarea cu mine”, a spus Dan Bittman.
El a precizat că a discutat în mai multe rânduri cu ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, despre demisia sa. „Am convenit împreună că, dacă va fi cazul, o să-mi dau demisia”, a explicat Bittman.
Cântărețul a mai spus că a avut „o experiență foarte interesantă” la Ministerul Finanțelor. „Este o experiență fantastică să ai șansa să stai lângă un ministru, să vezi cum se iau deciziile”, a spus Bittman.
El nu exclude ca, la un moment dat, să mai lucreze într-o instituție publică, însă a precizat că în momentul de față nu are în plan acest lucru. „Acum trebuie să mă gândesc la altceva”, a mai afirmat Dan Bittman.
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a decis să reducă la jumătate numărul de consilieri, posturile ocupate de Dan Bittman și alți trei consilieri personali fiind restructurate de la 1 iunie. Patru din cele opt posturi de consilieri personali de la cabinetul ministrului au fost restructurate, ca urmare a măsurilor de austeritate asumate de Guvern, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor.
Cei opt consilieri au avut în luna aprilie venituri cuprinse între 2.002 lei și 6.987 lei, potrivit informațiilor prezentate de instituție.
Bittman, membru al formației Holograf, a fost numit în luna ianuarie în funcția de consilier al ministrului Finanțelor Publice pe probleme privind imaginea instituției în rândul populației.
„Vreau feedback de la populație. Bittman fiind o persoană populară și care nu este legată de minister, vom putea avea o opinie obiectivă privind imaginea ministerului. El poate afla părerea populației. Vreau să știu ce gândește populația despre MFP”, a explicat atunci ministrul de resort, Sebastian Vlădescu.
La momentul respectiv, cântărețul Dan Bittman a declarat, pentru MEDIAFAX, că în funcția de consilier al ministrului Finanțelor Publice pe probleme privind imaginea instituției în rândul populației va face legătura între „viața reală” și cea a politicienilor. „Probabil că domnul Vlădescu încearcă să atragă și oameni care trăiesc în viață normală, reală și, probabil, rolul meu va fi să fac legătura între lumea asta și cea a politicienilor, care au ajuns să trăiască în altă lume”, a declarat cântărețul. „Probabil rolul meu va fi ca acest minister să nu mai fie privit ca un balaur cu șapte capete”, a completat Bittman.
El a anunțat în luna aprilie că și-a donat unor familii aflate în dificultate toate salariile pe care le-a primit din momentul în care a acceptat funcția de consilier al ministrului.
Dan Bittman a continuat să modereze emisiunea „Dănutz SRL”, difuzată pe postul TVR 1, și după preluarea funcției de consilier al ministrului Vlădescu.