Fiecare milliard de euro încasat din privatizarea BCR ar fi trebuit utilizat pentru construcția a 100 de kilometri de autostradă, așa cum a fost planificat la momentul vânzării, dar ideea a fost abandonată, susține ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu.
„Asta a fost concepția la momentul acela, dar din păcate ea a fost abandonată, dar ar fi trebuit ca pentru fiecare miliard din banii ăia să vedem 100 de kilometri de autostradă. Și poate atunci puteam să spunem: aici sunt banii din privatizarea BCR și am schimbat 60% din acțiuniule BCR pe 300 de km de autostradă”, a afirmat Vlădescu, la întâlnirea ZF Expert – Cum repornim economia.
În urmă cu patru ani, Erste Bank a câștigat licitația de privatizare a BCR, oferind 3,75 miliarde euro pentru pachetul de 61,88% din acțiunile băncii. În toamna anului 2006, statul român a încasat circa 2,2 miliarde de euro pentru pachetul de 36,8% din titlurile BCR, iar BERD și IFC au primit fiecare aproximativ 750 milioane de euro pentru pachetele reprezentând 12,5% din capitatul social al băncii.
Vlădescu susține că, dincolo de succesul privatizării, alegerea ca statul să renunțe la controlul celei mai mari bănci din sistem a fost una corectă, și nu crede că ar fi fost bine ca în perioada crizei Guvernul să controleze două instituții de credit mari. El vede o astfel de idee chiar foarte periculoasă pentru stat, întrucât ar fi existat tentația de susținere a zonele care nu funcționează, de a face „arbitraj politic”
„Spuneați la un moment dat dacă nu mi-ar plăcea să pot da telefon la o bancă să să-i spun să-mi dea bani, o anumită sumă la o anumită dobândă la titluri de stat Nu mi-ar plăcea acest lucru. De aceea am și vrut să vindem BCR-ul. Nu e bine să poți face acest lucru, pentru că nu știi în ce moment faci excese. Poți să spui, domnule sunt foarte bun și stabilesc eu exact dobânda la care ar trebui să mă împrumute banca, și aia este și am dreptate. Lăsăm piețele să funcționeze, eu sunt foarte fericirt că funcționează piețele. Avem o piață forex care funcționează. Că e cursul 4, sau 4,10 lei, sau 4,25, sau 3,9 lei, e treaba pieței nu e treaba MFP. Noi trebuie să ne adaptăm piețelor. Că e dobânda 4-6 sau 8 e treaba pieței. Eu vreau dobânda să fie 1% sau 0%”, a spus Vlădescu.
Ministrul Finanțelor Publice a arătat că este adeptul statului care să fie puternic instituțional, dar care să lase economia să funcționeze și, dacă poate, să-i suțină funcționarea, să lase piețele să funcționeze și să le regelementeze doar pentru a le limita excesele, un stat care să fie cât mai puțin implicat în economie și care să fie cât mai puțin proprietar.