Vlădescu: Angajații din companiile la care statul este majoritar vor plăti o taxă de solidaritate



Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu grupurile parlamentare care susțin Guvernul, că se ia în calcul ca angajații din companiile la care statul este acționar majoritar, cu un anumit nivel de venit, să plătească o taxă de solidaritate.
„S-a discutat despre entitățile care sunt plătite din buget. În cazul acestor entități economice, eventual poate fi vorba despre o taxă de solidaritate, care oricum se va aplica tuturor celor cu venituri peste un anumit nivel”, a spus Vlădescu, întrebat fiind dacă reducerile de salarii se vor aplica și celor din companiile de stat.
Vlădescu a precizat că nu se vor aplica aceste reduceri și acestor categorii, dar că se ia în calcul o taxă de solidaritate, care să fie plătită la nivelul tuturor companiilor la care statul este majoritar.
Această taxă îi va viza, potrivit ministrului Fiinanțelor, pe toți cei care au salarii peste un anumit nivel, care urmează să fie stabilit.