Vindecați de necredință prin îndoiala lui Toma

Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31
„În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui”
Duminica a 2-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea de Duminica Tomii. Această zi, fiind duminică, este „întâia zi a săptămânii”, potrivit vechii tradiții iudaice. În același timp, Duminica Tomii este ziua a opta după Înviere. Sinaxarul zilei explică semnificația mistică, deloc întâmplătoare a prăznuirii acestei duminici: ziua aceasta „este o înnoire a învierii care cu dreptate se poate numi și a opta zi și cea dintâi. A opta, ca una ce se face la opt zile după Paști, iar întâia ca una ce este începătoare a celorlalte zile ale săptămânii. A opta iarăși, fiindcă este rânduită ca icoană a acelei zile fără de sfârșit, a veacului viitor, care va fi desigur și cea dintâi și una singură, nemaifiind despărțită de vreo noapte”. După cum este lesne de înțeles, ziua duminicii, ca a opta zi, este chip al zilei eshatologice, devenind pentru noi astăzi-ul Împărăției lui Dumnezeu.
Duminica Tomii – „celălalt Paști”
Sinaxarul praznicului explică, de asemenea, temeiul instituirii acestei duminici, denumită și antipasha sau „celălalt Paști”: „Era un obicei vechi, ca să se facă înnoirea, adică prăznuirea, în fiecare an, a întâmplărilor vestite; că scurgându-se timpul și ajungând din nou la ziua în care avusese loc, mai înainte, o întâmplare, se făcea în fiecare an pomenirea acelei întâmplări, spre a nu se da uitării faptele mărețe. Pentru că Învierea Domnului întrece în măreție toate celelalte lucruri din viață și este mai presus de toată cugetarea, o înnoim și o prăznuim nu numai în fiecare an, ci și pururea, în fiecare a opta zi”. Acest praznic al înnoirii ne dezvăluie nevoia ce o resimt credincioșii de a retrăi sau prelungi momentul principal al iconomiei mântuirii, Învierea Mântuitorului Hristos.
Arătarea Domnului la opt zile după Sfânta Sa Înviere și încredințarea lui Toma
Pe lângă aceasta, prăznuim în această duminică și arătarea Domnului la opt zile de la înviere Sfinților Apostoli și încredințarea lui Toma, după mărturia imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează și făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile ușilor și ale necredinței prietenului Toma, care grăiește; Domnul și Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului și despre încredințarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Uimirea stăpânește sufletele credincioșilor, văzând pe Stăpânul, lăsându-se pipăit de cel din țărână: „O, uimitoare minune! Iarba atingându-se de foc s-a păzit nearsă, că punându-și Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire, ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credință…”. Așadar, Duminica Tomii stă în strânsă legătură cu arătarea Mântuitorului, odată cu intrarea Sa prin ușile încuiate la Sfinții Apostoli, în seara zilei Învierii. Dintre Apostoli lipsea însă Toma, care, auzind vestea de la ceilalți, nu voia să creadă adevărul învierii din spusele lor, dorind să-l vadă și el pe Hristos Cel înviat și chiar să-I pipăie rănile și coasta pentru a se încredința pe deplin (Ioan 20, 19-25). Înțelegându-i neputința și dorind să-l încredințeze, Mântuitorul Se arată din nou ucenicilor, în a opta zi de la înviere, de față fiind acum și Toma, pe care Domnul îl cheamă la încredințare, invitându-l să-I pipăie rănile și coasta (Ioan 20, 26-29).
Penticostarul preia toate relatările biblice privitoare la evenimentul petrecut în această duminică, descoperindu-le semnificații profund duhovnicești. Vom încerca să redăm textele semnificative, într-o succesiune cronologică a evenimentelor. Astfel, despre prima arătare a Mântuitorului, în seara Învierii, textul liturgic arată: „Ușile fiind încuiate, venit-ai la ucenici Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiască rânduială, nu se afla cu dânșii. Că zicea: nu voi crede de nu voi vedea și eu pe Stăpânul. De nu voi vedea coasta din care a țâșnit Sângele, apa, botezul; de nu voi vedea rana, prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea că nu este ca un Duh, ci trup și oase…”. De aceea, a urmat o a doua arătare, în cea de-a opta zi: „După Învierea Ta, Doamne, adunați fiind ucenicii Tăi și ușile fiind încuiate ai stat în mijlocul lor, pace dându-le…”. A urmat invitația adresată lui Toma: „Atinge-te, Tomo, de coasta Mea cu mâna, zice Hristos, și vino de pipăie semnele cuielor; cercetează cu credință și crede Mie, nu fi neîncrezător”. „Punându-și Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire; ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credință. Și cu căldură a grăit din adâncul sufletului: Tu ești Stăpânul și Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morți, slavă Ție”. Toma s-a încredințat așadar prin pipăire de Dumnezeirea și umanitatea Mântuitorului: „Toma (…), cutremurându-se, a simțit, Mântuitorule, îndoita lucrare a celor două firi, care erau întru Tine împreunate, fără amestecare”. Încredințarea lui Toma despre Învierea Mântuitorului are pentru creștini o valoare covârșitoare. Prin atingerea lui Toma de coasta Mântuitorului Hristos, toți creștinii au primit certitudinea Învierii și Dumnezeirii Sale. Toma s-a convins despre Învierea Domnului, oferind tuturor creștinilor de după el un nou temei de credință neîndoielnică. Mântuitorul tocmai de aceea zice despre cei care vor crede în învierea Sa fără să ceară dovezi palpabile: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (Ioan 20, 29). Pornind de la aceste scurte considerații, spunem că Biserica nu-l incriminează în chip absolut pe Toma, ci numește îndoiala lui „o bună necredință”: „… O, nevinovata îndoială a lui Toma. Inimile credincioșilor la cunoștință le-a adus”. Necredința lui Toma prin actul pipăirii rodește în primul rând încredințarea despre Dumnezeirea Mântuitorului și despre Învierea Sa din morți și apoi mărturisirea acestui fapt: „O, uimitoare minune! Necredința a rodit credință nezdruncinată. Că zicea Toma: De nu voi vedea, nu voi crede! Dar pipăind coasta, a mărturisit pe Cel întrupat, ca pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. L-a cunoscut ca pe Cel ce a pătimit cu trupul, L-a propovăduit ca pe Dumnezeul Cel înviat; și a grăit cu glas de bucurie: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție”. Mărturia încredințării lui Toma despre Învierea Mântuitorului este una plină de putere pentru toți credincioșii: „Toma (…) s-a învrednicit să pipăie coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoșare, adânc de teologie: taina întrupării lui Hristos; iar acesta s-a învrednicit de a ne învăța pe noi cele de taină; că a pus lămurit, înaintea noastră, dovezile Învierii Lui, grăind: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție”. Într-un alt text liturgic este subliniat, în sensul arătat mai sus, faptul că această căutare a lui Toma are rostul încredințării despre realitatea Învierii: „Necredința lui Toma, pipăind cu dreapta cea iscoditoare rănile mâinilor și ale picioarelor, cu multă îndrăzneală, spre încredințarea a toată lumea, adeverește Învierea cea mântuitoare pentru lume, a Cuvântului Dumnezeu-Omul, din temnița iadului”.
Iisus Hristos – Învierea și viața noastră
Pe de altă parte, Troparul acestei duminici ne dezvăluie faptul că Hristos-Dumnezeu este învierea noastră, a tuturor, și că prin Apostolii Săi Mântuitorul înnoiește întru noi Duhul cel drept: „Pecetluit fiind mormântul, din mormânt viață ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; și ușile fiind încuiate, înaintea Ucenicilor ai venit, Învierea tuturor, Duh drept printr-înșii înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta”. Învierea noastră vine din adevărata credință transmisă nouă fără schimbare prin Sfinții Apostoli. Duhul poate fi drept numai înlăuntrul celor care păstrează credința dreaptă, această credință nefiind alta decât cea pe care Sfinții Apostoli, primind-o de la Mântuitorul Hristos, au transmis-o mai departe.
Iisus Hristos – Dumnezeu și Om
Praznicul acesta al încredințării lui Toma ne descoperă și, în același timp, ne încredințează despre cele două firi din persoana Mântuitorului Hristos: „… Nu ai socotit, Bunule, lucru nevrednic, a-i arăta lui (Toma – n.n.) preacurata coasta Ta și rănile mâinilor și ale picioarelor. Iar el, pipăind și văzând, Te-a mărturisit pe Tine că ești nu numai Dumnezeu și nici numai om, ci a grăit: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”. Arătarea către apostolul neîncrezător a fost, așadar, prilej pentru a se învedera că în Hristos-Domnul sălășluiesc două firi, accentuând totodată faptul că Hristos a rămas și în timpul întrupării Dumnezeu adevărat: „Nepărăsind sânurile părintești, Te-ai arătat pe pământ purtător de trup”. Praznicul acesta minunat dă credincioșilor înțelegerea cea duhovnicească, precum lui Toma, încredințându-i despre Învierea Mântuitorului și despre toată dreapta învățătură care decurge din această minune. În sensul acesta, Biserica Îl roagă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să dăruiască înțelegere duhovnicească fiilor ei: „… dă-ne înțelegere ca și lui Toma, ca să strigăm Ție: Domnul meu și Dumnezeu, slavă Ție!”.
(Pr. Conf. Dr. Lucian Farcașiu , Ziarul Lumina)