Videanu: Introducerea cotei unice de impozitare a fost un succes încă din 2005



Prim-vicepreședintele PDL Adriean Videanu a declarat, vineri, că, deși există voci care încearcă să discrediteze introducerea cotei unice de impozitare, aceasta a fost un succes încă din 2005, primul an în care a fost aplicată, când veniturile bugetului de stat au crescut față de 2004 cu 17,9%.
„Există voci care încearcă să discrediteze introducerea conceptului de taxă unică. Pe baza datelor oficiale, pot să vă spun că a fost un succes încă din primul an. Încă din 2005, veniturile bugetului au fost mai mari față de 2004 cu 17,9%,”, a declarat, într-o conferință de presă, Adriean Videanu.
El a menționat că, în 2006 și 2007, cota unică, respectiv veniturile din cota unică au crescut cu 45% în 2006, față de 2005, și cu 47% în 2007, față de 2006, în termeni nominali.
Alte consecințe pozitive ale aplicării cotei unice au fost, potrivit lui Videanu, lărgirea bazei de impozitare, ieșirea salariilor din economia neagră, ieșirea de locuri de muncă din economia subterană.
„În 2006, veniturile din impozitul pe venit au reprezentat 3,6% din PIB, față de 2004, când erau 3,4% din PIB. Aceste date oficiale confirmă că introducerea cotei unice a fost paractic un succes”, a menționat liderul PDL.
El a ținut să dea asigurări că această măsură de impunere a cotei unice și reforma fiscală inițiată de PD la începutul lui 2005 au avut un succes atât în ceea ce privește sprijinirea mediului privat, cât și în consolidarea bugetului de stat.