Formația Bucovina Rădăuți a câștigat ieri, fără probleme, cu scorul de 3-0, confruntarea cu CSM Moinești, după una dintre cele mai bune prestații din actualul sezon al Ligii a III-a. Golurile formației pregătite de Daniel Stoica au fost marcate de Popescu (6), Agbleta (65) și Păsăilă (70), însă același Popescu, în două rânduri și Negruț au irosit alte ocazii cât roata carului.
„A fost un joc alert, curat, care a plăcut publicului. Moineștiul este o echipă bună, pasează mult, însă noi ne-am închis bine și am atacat de fiecare dată periculos. Am câștigat meritat”, a declarat Manuel Costache, managerul rădăuțenilor.
Bucovina a evoluat în alcătuirea Butnariu – C. Ciurlă, Agheorghiesei, Hrimiuc, Mihalovici – Botoșan, Zaremba, Sfârnaciuc, Negruț – Agbleta, Popescu. Au mai intrat Păsăilă și Ilisoi.