După cinci săptămâni de pauză, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava a obținut a treia victorie din acest campionat, 35 – 23, cu Minaur Baia Mare. Cu echipa completă, după revenirea lui Chiruț și Gavriloaia, sucevenii au început partida destul de bine, ajutați și de câteva intervenții bune ale portarului Pralea. Din păcate, studenții nu au reușit să se distanțeze decisiv în prima parte din cauza mai multor greșeli copilărești, mai exact pași sau mingi scăpate din mână. În minutul 13, la scorul de 8 – 3 pentru Universitatea, antrenorul oaspeților, Petre Avramescu cere primul time-out, după ce studenții au marcat patru goluri consecutive. Minutul de pauză pare să le fi priit băimărenilor, aceștia apropiindu-se la doar un gol în minutul 20, scor 9 – 8, pe fondul mai multor greșeli în tabăra sucevenilor. Finalul aparține studenților, care se distanțează din nou la cinci goluri, după două goluri spectaculoase ale lui Țuțu, dar intră la vestiare la trei goluri diferență, scor 16 – 13. Recital în partea secundă Mult mai motivați în partea a doua a jocului, elevii antrenorilor Petru Ghervan și Leonard Bibirig reușesc să-și facă jocul în fața unui Minaur șters și fără prea mari pretenții. Oaspeții au avut doar o singură zvâcnire în repriza secundă, în minutul 40, când s-au apropiat la trei goluri, scor 20 – 17, aceasta fiind și cea mai mică diferență din partea a doua a jocului. Venit de la echipa a doua, jucătorul de numai 19 ani, Acatrinei se descurcă de minune și înscrie în două faze consecutive aducându-și echipa în minutul 48 la cea mai mare diferență de până atunci, scor 27 – 19. Sucevenii își continuă galopul de sănătate, înscriind chiar și în inferioritate numerică și câștigă detașat la 12 goluri diferență, scor final 35 – 23.
Pe parcursul celor 60 de minute de joc, cu excepția portarilor toți jucătorii Universității au reușit să marcheze măcar o dată, Chiruț și Gavriloaia fiind golgheterii meciului, cu câte șase reușite fiecare.
Deși și-a rupt o unghie, Adomnicăi nu a renunțat la joc și a revenit pe final în teren, după ce a primit îngrijiri medicale. Pentru suceveni au evoluat în teren Iulian Andrei, Pralea, Acatrinei (2), Adomnicăi (3), Bibirig (4), Brădățan (1), Bursuc (2), Chiruț (6), Dospinescu (2), Gavriloaia (6), Ignat (2), Mitrea (3), Tcaciuc (1), Țuțu (3). Grație acestei victorii, Universitatea Suceava a mai urcat o poziție în clasament, ocupând în acest moment locul șase, la distanță de un punct de locul cinci și două de locul patru.
S-a simțit revenirea lui Chiruț și Gavriloaia La finalul meciului, antrenorul Petru Ghervan s-a arătat mulțumit de jocul elevilor săi și mai ales de cele două puncte câștigate.
„Sportivii noștri au reușit să se mobilizeze singuri, mai ales în repriza secundă atunci când ne-am desprins decisiv. Totodată, în jocul echipei s-a simțit revenirea celor doi titulari, care dealtfel au marcat și cele mai multe goluri. Totuși, acest meci nu m-a scutit de emoții și nu m-am relaxat până nu am văzut o diferență confortabilă, deoarece știam prea bine că Baia Mare are jucători capabili să întoarcă oricând rezultatul”, a declarat la final antrenorul Petru Ghervan.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că i-a plăcut cum s-a descurcat și jucătorul de 19 ani, Acatrinei, un sportiv de perspectivă care nu ar trebui să uite că mai are de muncit mulți ani pentru a ajunge un jucător complet.
„M-am obișnuit deja cu una caldă și una rece” Destul de relaxat după înfrângerea suferită, antrenorul oaspeților, Petre Avramescu a declarat că ar trebui să le dea elevilor săi lecitină, deoarece uită foarte repede ce au de făcut în teren. „M-am obișnuit deja că una caldă și una rece, dar din păcate cele reci predomină în evoluțiile noastre. Trecem printr-o perioadă dificilă, prin care a trecut și Suceava în care evoluții noastre sunt foarte fluctuante, în mare măsură și din cauza întineririi lotului. Nu-i primul meci când jucătorii nu găsesc soluții în faze relativ simple, mai ales în fazele în care pivoții au fost liberi dar nu au primit pasa decisivă”, a declarat tehnicianul Minaurului, Petre Avramescu.
Clasament Liga Națională de Handbal
1. HCM Constanța 8 7 0 1 232 – 183 14
2. Știința Bacău 8 7 0 1 236 – 216 14
3. Dinamo București 8 5 2 1 252 – 240 12
4. UCM Reșița 8 5 1 2 222 – 203 11
5. HC Odorhei 8 4 1 3 220 – 221 9
6. CS Universitatea Suceava 8 3 2 3 228 – 206 8
7. CSM Medgidia 8 3 1 4 204 – 211 7
8. Universitatea Cluj 8 3 1 4 239 – 254 7
9. Steaua București 7 2 2 3 194 – 193 6
10. Universitatea Timișoara 7 2 2 3 178 – 185 6
11. Pandurii Târgu Jiu 8 1 3 4 195 – 203 5
12. HC Minaur Baia Mare 8 2 1 5 188 – 212 5
13. CSM Oradea 8 2 0 6 198 – 234 4
14. CS Pitești 8 0 2 6 184 – 211 2





