Atacantul echipei Steaua, Victoraș Iacob, a plecat, vineri dimineață, în Germania, pentru finalizarea negocierilor cu oficialii grupării de ligă secundă, FC Kaiserslautern.
„Pentru mine nu a fost rău, am așteptat oarecum plecarea asta, care sper să fie de bun augur. Încă nu m-am despărtți de colegi, acum merg să definitivez lucrurile, apoi mă întorc și îmi iau rămas bun de la ei. Pentru mine va fi un pas înainte. Mi-am dorit mereu să joc în Germania. Am fost Jancker când eram mai copil, acum sunt doar Iacob”, a declarat Iacob.
El a adăugat că nu comentează declarațiile finanțatorului Gigi Becali la adresa lui, deoarece nu-l intereresează. „Valoarea am arătat-o pe teren. Performanțele de la Steaua, din ultimii ani, spun totul despre valoarea noastră”, a afirmat Iacob.
Iacob speră ca după sosirea jucătorilor străini, Steaua să meargă bine și să realizeze performanțe.
Actualul antrenor de Kaiserslautern, Kjetil Rekdal, a fost tehnicianul echipei Valerenga în 2005, când Steaua a jucat contra norvegienilor, în primul tur al Cupei UEFA. Atunci Iacob a marcat două din cele șase goluri reușite de Steaua în dubla manșă.
Atacantul Victoraș Iacob a fost inclus de finanțatorul stelist Gigi Becali pe lista disponibilizaților, alături de Vasilică Cristocea, Dorel Zaharia, Marius Croitoru și Valentin Bădoi, ultimul fiind transferat la Poli Știința Timișoara. Inclus și el pe lista neagră, Adrian Neaga a rămas în lot doar la insistențele antrenorului Marius Lăcătuș și ale managerului sportiv Adrian Ilie.
Iacob, în vârstă de 28 de ani, a jucat 157 de meciuri în Liga I, înscriind 42 de goluri, și a jucat cu Steaua în Liga Campionilor.