Caracatița

Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări

Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări
Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări

– Ofițerii de la Anticorupție, procurorii de la și polițiștii de frontieră au stricat, ieri dimineață, planurile unei importante rețele de traficanți cu țigări de contrabandă
– Doi ucraineni au fost reținuți, alături de ei fiind adus în fața procurorilor și viceprimarul comunei Fratăuții Noi, Mihai Băbălean
– Viceprimarul este suspectat că ar fi unul din membrii importanți ai rețelei
– La ora închiderii ediției, din informațiile obținute, anchetatorii așteptau să fie prins și adus în fața lor un alt individ suspect că ar fi făcut parte din rețea, un polițist
Viceprimarul unei comune sucevene a fost reținut, ieri după-amiază, în urma unui flagrant pus la cale de procurorii de la Crimă Organizată, împreună cu ofițerii de la Anticorupție și polițiștii de frontieră. Operațiunea s-a soldat și cu confiscarea a sute de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, valoarea capturii fiind în valoare de sute de mii de euro.
O ditamai „caracatița” de contrabandă cu țigări ce acționa pe raza județului nostru a fost anihilată. La primele ore ale zilei de ieri, ofițerii Serviciului Teritorial Anticorupție Suceava, procurorii de la și polițiștii de frontieră au descins în localitatea Vuliva, comuna Frătăuții Vechi, acolo unde, în apropierea liniei de demarcație dintre România și Ucraina, au surprins mai mulți indivizi care descărcau dintr-un camion, aflat pe teritoriu ucrainean, zeci de baxuri de țigări și le încărcau de zor într-un microbuz marca Mercedes aflat la câteva zeci de metri distanță, pe teritoriu românesc. Oamenii legii au reușit să pună mână pe doi ucraineni care transportau marfa de la camion la microbuz și care, pentru a nu lăsa urme pe pământ și a se da de gol, au pus între cele două mașini mai multe saltele de pat și bucăți de carton gros. În momentul în care oamenii legii au pus mâna pe cărăuși, șoferii celor două autovehicule, care, se pare, aparțin unei societăți comerciale din Rădăuți, respectiv unei fundații umanitare din Moldovița, au reușit să dispară în întuneric, abandonându-și mașinile. Polițiștii au folosit un câine de urmă pentru a-i prinde pe fugari, dar patrupedul a reușit să le ia urma o distanță de circa trei kilometri, până la șoseaua de pe raza localității Bilca, unde, cel mai probabil, cei doi fugari au urcat într-un alt autoturism.
– Viceprimarul, adus în fața procurorilor
La câteva ore după flagrant, anchetatorii l-au ridicat și pe viceprimarul comunei Fratăuții Noi, Mihai Băbălean, suspect a avea legătură cu acest caz. Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că țigările cu pricina urmau să ajungă într-o magazie a viceprimarului și de aici, după câteva zile, să ajungă la fel de fel de distribuitori. Aceleași surse ne-au spus că au informații cum că nu este pentru prima oară când magazia viceprimarului Băbălean a fost plină ochi de țigări de contrabandă. „Bănuim că sunt mult mai multe persoane implicate. Cercetările continuă…”, a declarat la scurt timp după flagrant șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava, procurorul Marius Cazac.
Deși în cele două mașini au fost găsite aproximativ 200 de baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, în total, din datele pe care le-am obținut, captura a fost mult mai mare. Se pare că oamenii legii au descins și la alte locații ale membrilor rețelei, fiind confiscate alte 300-400 de baxuri cu țigări.
– Polițistul implicat în rețea
Miercuri după-amiază, la sediul Parchetelor sucevene au fost aduși toți indivizii suspectați a face parte din rețea. Printre ei și viceprimarul Mihai Băbălean. Deși ancheta era în plină desfășurare, nici o informație oficială nefiind transmisă mass-media, am reușit să aflăm că un al patrulea individ urmează să fie adus în fața procurorilor, fiind vorba despre un polițist, despre care sunt indicii că ar fi implicat în rețea. „Cel mai probabil cei implicați în contrabanda descoperită azi dimineață (n.r.-ieri) fac parte dintr-o rețea bine pusă la punct”, a mărturisit purtătorul de cuvânt de la Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți, subcomisar Ilie Poroch-Serițan.
Ieri seară, în jurul orelor 21.00, procurorii DIICOT nu stabiliseră încă dacă îi vor duce în fața instanțelor de judecată pe suspecții aduși la Parchete, vor emite ordonanțe de reținere pe numele lor sau vor decide cercetarea lor în stare de libertate. Mai multe amănunte în ediția de mâine.

Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări
Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări
Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări
Viceprimar sucevean, pion important într-o rețea româno-ucraineană de contrabandă cu țigări

Recomandări

Revenit după o accidentare gravă, suceveanul Alin Conache a fost decisiv pentru Steaua într-o victorie foarte importantă

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul