Peste 6.300 de cadre didactice din Vaslui au câștigat în instanță procesul intentat celor 86 de consilii locale din județ, în calitate de ordonatori de credite, și unităților de învățământ unde sunt angajați pentru neacordarea majorărilor salariale de 34 la sută, prevăzute de Legea 221/2008.
Prin sentința definitivă dată de Tribunalul Vaslui, cadrele didactice din județ afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vor avea de primit majorările salariale aferente ultimului an de când ar fi trebuit pusă în aplicare Legea nr. 221/2008 privind creșterile salariale acordate personalului din învățământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Practic, sindicatele au contestat în instanță Ordonanța Guvernului 151/2008 care amâna creșterile salariale prevăzute de legea votată în Parlament în octombrie anul trecut.
„Era de așteptat să câștigăm procesul, în condițiile în care și Curtea Constituțională a stabilit ca neconstituționale mai multe prevederi din Ordonanța 151/2008. În baza hotărârii definitive dată de Tribunalul Vaslui, fiecare consiliu local, ca și ordonator de credite, va trebui să acorde majorările salariale, prin fiecare instituție de învățământ unde își au contractele de muncă cele 6.300 de cadre didactice implicate în proces”, a declarat Sorin Țiplea, președintele Filialei Vaslui a FSLI.
Sentința dată de Tribunalul Vaslui este definitivă, însă cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, după care va deveni și irevocabilă dacă nu va fi atacată la Curtea de Apel Iași de consiliile locale sau de instituțiile de învățământ.