Polițiștii din Vaslui au întocmit, ieri, dosar penal pentru loviri și alte violențe și distrugere pe numele bărbatului care a bătut echipajul medical din ambulanța care-l transporta la spital și a vandalizat autosanitara.
Poliția Municipală Bârlad a declanșat o anchetă în cazul bărbatului de 55 de ani, din comuna vasluiană Coroiești, în urma plângerilor depuse de asistenta și de medicul de pe ambulanță.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul împotriva căruia a fost deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe și distrugere avusese un conflict cu fiul său, în urma căruia a fost lovit de acesta, iar persoana care a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță a spus că, de fapt, bărbatul ar fi căzut din căruță și s-ar fi rănit.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Mihaela Ștraub, a declarat că, în urma cercetărilor polițiștilor din Coroiești, s-a stabilit că nu a fost vorba de un accident rutier, ci de o agresiune în familie.
„Bărbatul nu a vrut să depună plângere împotriva fiului său, însă a acceptat să fie transportat cu ambulanța la spital. Pe drum, acesta a început să lovească asistenta, iar apoi și pe medic. S-a solicitat sprijinul nostru și, odată imobilizat, bărbatul a fost sedat și apoi transportat la spital. Pentru siguranța echipajului medical, un polițist a mers în ambulanță, supraveghindu-l pe agresor”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX Mihaela Ștraub.
Un echipaj de pe o ambulanță din Vaslui, format din asistentă și medic, a fost bătut, iar autosanitara a fost vandalizată, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de un pacient, în timp ce era transportat la spital, fiind nevoie de intervenția polițiștilor pentru imobilizarea bărbatului.
Bărbatul a devenit violent la scurt timp după ce a fost preluat de autosanitară de pe un drum din localitatea Coroiești, în urma unui apel la numărul de urgență 112.
Deși imobilizat pe targă pentru eliminarea riscului de a cădea în timpul transportului, bărbatul a reușit să smulgă chingile și a început să o lovească, fără motiv, pe asistenta aflată lângă el. Ulterior, șoferul ambulanței a oprit pentru ca medicul, aflat în față, să vină în ajutorul asistentei, pentru a-l imobiliza și calma pe pacient.
Aflat în stare de ebrietate, bărbatul a început să-l lovească și pe medic, astfel că a fost solicitată, prin stație, intervenția Poliției.
Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui a declarat că, pe lângă agresarea asistentei și a medicului, a fost distrusă și o parte din echipamentul medical din autosanitară, valoarea pagubelor fiind estimată la peste 3.000 de lei.