Prafuri periculoase

Vânzător de etnobotanice, găsit mort în apartamentul său, cel mai probabil în urma unei supradoze



Un tânăr în vârstă de 29 de ani, Eugen Ursariu, cunoscut drept vânzător de etnobotanice, a fost găsit mort, ieri după-amiază, în apartamentul său de la etajul III al unui bloc de pe strada Stațiunii, cartierul Obcini, iar oamenii legii bănuiesc că decesul a survenit în urma unei supradoze.
Macabra descoperire a fost făcută la ora 17,30, chiar de mama tânărului, care s-a întors de la serviciu și și-a găsit fiul fără suflare.
În locuința familiei Ursariu au fost găsite, susțin surse judiciare, aproape 500 de plicuri cu etnobotanice, motiv pentru care, la fața locului, pe lângă judiciariști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, au venit și ofițeri de la Serviciul Antidrog al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost dus la morga Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou”, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie făcută necropsia. Legiștii vor stabili dacă a fost vorba de o supradoză sau decesul a avut o altă cauză.
Vânzător într-un magazin de „vise”
Eugen Ursariu, mărturisesc surse din rândul polițiștilor, era un client mai vechi al oamenilor legii, fiind condamnat în trecut pentru mai multe furturi.
Din informațiile pe care le deținem, prin anii 2005-2006, Ursariu a fost și pe lista urmăriților general, fiind acuzat de mai multe spargeri din societăți comerciale și locuințe, la Suceava, dar și pe raza orașului Târgu Neamț.
Prin 2009-2010, a lucrat și ca vânzător într-un magazin de etnobotanice, situat în stația de autobuz de pe strada Ana Ipătescu (stația “Bancă”).
Anchetatorii bănuiesc că tânărul devenise și un înrăit consumator de prafuri periculoase, fiind foarte probabil ca acestea să-i fi cauzat sfârșitul.