Zona Fălticeni

Vântul și chiciura au creat probleme în alimentarea cu energie a stațiilor de pompare a apei de la Baia



În dimineața zilei de marți, 4 februarie, în mai multe zone din Fălticeni apa la robinete a avut presiune scăzută, unele apartamente de la ultimele etaje fiind în pericol de a nu fi alimentate, dacă angajații E.ON nu ar fi intervenit pentru a remedia o avarie la rețeaua de alimentare cu energie electrică, ce a survenit în cursul nopții de 3 februarie, în jurul orei 23.00.
Conform ing. Vasile Cozma, directorul Agenției Locale Fălticeni a SC ACET, avaria s-a produs pe rețeaua de medie tensiune ce alimentează stațiile de captare a apei din zona Baia.
Efectele imediate ale întreruperii în pomparea apei sunt: scăderea nivelului în bazinele de înmagazinare, în special Oprișeni, ceea ce duce la scăderea presiunii în zona înaltă a municipiului și întreruperea furnizării apei pentru consumatorii branșați pe conductele de aducțiune str. Pietrari, Ion Creangă, Vasile Ciurea, Ștefan cel Mare, Cuza Vodă, Sucevei, Aleea Teilor.
Despre situația creată a fost informată Primăria Fălticeni, precum și Direcția de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava – Detașamentul de Pompieri Fălticeni.
Așa cum am aflat de la viceprimarul Gheorghe Aldea, la ora 10.00 a fost reluată alimentarea cu energie electrică a stațiilor Baia I și Baia II, stația Baia III fiind reconectată după-amiază. După două ore de la reluarea furnizării energiei electrice, timp în care angajații Agenției Locale ACET Fălticeni au efectuat operațiunile necesare repunerii în funcțiune a pompelor din cele două stații de captare a apei din subteran, a fost reluată pomparea apei spre bazinele de înmagazinare.
Cauza avariei este deteriorarea conductorilor de la rețeaua de medie tensiune pe o lungime de circa 100 de metri în urma depuneri de chiciură și a vântului puternic.



Recomandări

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia

Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia
Furnizarea apei potabile, întreruptă miercuri pe mai multe străzi din Suceava, dar și din comunele Moara și Șcheia