Vânătorești…și nu numai (20). Impostură

Motto. „O civilizație care legalizează eutanasierea își pierde toate drepturile la respect” (Michel Houellebecq)
Știri mărunte. Vând lup perfect îmblânzit. Vârsta 3 ani. Umblă liber și condus de lesă. A se adresa la „Carpații”. Societatea Anonimă de Asigurări Generale Cluj, Strada I. G, Duca 1 0 face asigurări contra accidentelor corporale pentru grupuri de vânători în condițiuni favorabile. Pentru o primă anuală de 66 de lei asigură pentru caz de moarte și pentru caz de invaliditate totală și permanentă la 100.000 lei, iar dacă se asigură și o îndemnizare zilnică de 50 lei pt. caz de incapacitate de lucru trecătoare, prima anuală este de 119 lei. Reprezentanțe în toate orașele. (Revista ”Carpații”, 1936)
Pasiune.” În anul 1869 eram la Poiana Mărului, un sat aproape de Brașov, cândva proprietatea principelui Brâncoveanu. Aici mi-au istorisit oamenii că înainte cu vreo câțiva ani a murit acolo un vânător vestit, cu numele Pleșa, al cărui fecior asemenea, e vânător de urși. Bătrânul era de peste 80 de ani, bolnav în pat mai de mult și nu avea speranță să se mai scoale. – „Nu pociu muri până nu mai pușc un urs!”, zise bătrânul într’o zi. „Ai pușcat destui, tată, dă-le pace, să-i pușc eu de aici înainte, îi spuse fiul. Tocmai mă pregătesc deseară să mă duc la locul nostru, la pândă. Au început să mânce cucuruzul.” – „Apoi, e tocmai bine, duceți-mă acolo la potecă, știi tu! unde am pușcat mai anu o ursoaică mare!” – „Pentru Dumnezeu! dar Dumneata nu ești harnic, tată, să mergi până acolo!” – „Tocmai pentru aceia să mă duceți acolo, cu strai cu tot. Aceasta e pofta mea cea de pe urmă!” Ce să-i faci? Pofta cea de pe urmă trebue să o împlinești. L’au dus cu strai (cu pat) cu tot, la potecă, l-au așezat după pofta sa, punând și pușca lângă el. – „Acum mergeți acasă, iar când veți auzi pușca trăznind, să grăbiți aici.” – „Aideți să cinăm, zise baba, bătrânul meu va fi așteptând în zadar. Ursul e al naibei, tocmai când îl aștepți nu vine, și vine taman când nu te nădăiești.” Dar feciorul vânătorului umbla prin curte neliniștit, el știa că a sosit timpul când pornește ursul la pradă. – „Pooc!”, se aude trăznind o pușcătură, al cărei răsunet s’a repețit în tăcerea nopții, prin văi și prin munți.Căsenii – cefrumos arhaism…adică cei din familie, din casă -n.a.), au ieșit în curte. Feciorul, înarmat, a luat-o la fugă în pădure. A înconjurat cu mare grije poteca, nu cumva, întâlnindu-se cu ursul rănit, să-și pericliteze viața. Ursul zăcea mort la gura potecii. – „Tată, tată…bucură-te, ursul e mort!” Tata n’a mai răspuns. El avuse atâta tărie de suflet până a pușcat ursul, apoi în scurt timp, a murit lin.” ( Iosif Șterca Șuluțiu, 1897).
Impostură.” În 15 Decemvrie 1935 s’a deschis expoziția de vânătoare națională ungurească, care se ține în fiecare an. Rezultatul: căpriori foarte slabi, mistreți slabi. În schimb, cerbii au dat frumoase trofee. Alte două trofee cărora li s’a decernat medalia de aur, nu au fost dobândite în ”Ungaria ciuntită”, ci în…România! Astfel, vedem că aceste trofee (207,95 și 207,13 puncte) s’au scos din Munții Călimanului, de un conte, Haller și un conte Banffy. În afară de aceasta a figurat ca trofeu unguresc și o păreche de coarne de capră neagră, împușcată de contele Francise Hunyadi în…Rătezatu. Nu crede oare Direcțiunea Vânătoarei că e datoare să facă iute intervențiile necesare pentru a înceta abuzul, ca (sic!) conți din Ungaria să vină să împuște la noi cerbi și capre negre, ca apoi să înglobeze trofeele în lotul Ungariei? Credem că o intervenție la Consiliul Internațional de Vânătoare din Paris ar duce la rezultat. Astfel va trebui să se iee măsuri de restricțiune față de vânătorii cetățeni unguri. Sperăm că nu vom fi nevoiți a reveni” (”Carpații”, 1936)
Ghinion.Un vânător se plimba prin pădure, când deodată aude țipete. Vede un bărbat gol, legat, cu trupul lipit de un copac. Vânătorul întreabă: – Dar ce ai pățit, omule!? – Niște tineri mi-au oprit mașina și m-au forțat să cobor. Apoi m-au lovit și mi-au furat portofelul. În cele din urmă, m-au dezbrăcat, m-au legat de acest copac și au fugit cu mașina mea! Vânătorul se apropie încet în spatele bărbatului, își dă pantalonii jos și spune: – Ei, bătrâne, azi chiar nu este ziua ta norocoasă…
Manager.John mergea la vânătoare în fiecare weekend. Într-o zi se duce la asociație, să închirieze o armă și un câine: – Cât costă arma, cât costă câinele? – Arma e gratuită, câinele 50$! – OK! Vânează bine, se întoarce bucuros în următorul weekend: – Cât costă arma, cât costă câinele? – Arma e gratuită, câinele 100$! – De ce așa? – L-am făcut supervizor! – OK! Vânează bine, se întoarce în următorul weekend, aceeași întrebare: cât costă? – Arma e gratuită, câinele 300$! – De ce așa? – L-am făcut manager! – OK! De data asta, se-ntoarce foarte dezamăgit: – Fac ceva pe câinele tău, că de când e manager numai stă pe loc, și latră și strică toată treaba!