Valoarea liniștii

De trei ori pe zi, totul încetează pe colina din Taizé : munca, studiile biblice, discuțiile. Clopotele cheamă la biserică pentru rugăciune. Sute, uneori mii de tineri din toată lumea, se roagă și cântă împreună cu frații Comunității. Biblia este citită în mai multe limbi. În centrul fiecărei rugăciuni comune, un lung timp de liniște este un moment unic de întâlnire cu Dumnezeu.
Dacă ne lăsăm ghidați de cea mai veche carte de rugăciuni, Psalmii, notăm două forme principale ale rugăciunii, pe de o parte lamentarea și strigătul de ajutor, și pe de altă parte mulțumirea și lauda adusă lui Dumnezeu. Într-un mod mai puțin vizibil există o a treia formă a rugăciunii, fără cereri sau exprimare clară a laudei.
De exemplu, în Psalmul 130 nu este decât calm și încredere: «Mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu…Să nădăjduiască în Domnul, de acum și până în veac!»
Uneori, rugăciunea devine tăcută. Comuniunea pașnică cu Dumnezeu se poate face fără cuvinte. «Mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înțărcat de mama lui.” Ca un copil satisfăcut care este în brațele mamei sale și care s-a oprit din plâns, astfel poate “ca răsplată a sufletului meu” în prezența lui Dumnezeu. Atunci rugăciunea nu are nevoie de cuvinte, poate nici de reflecții.
Cum este posibil să atingem liniștea interioară? Uneori suntem aparent tăcuți, dar, înăuntru, discutăm puternic, ne confruntăm cu parteneri imaginari sau luptăm cu noi înșine. Liniștea sufletelor noastre necesită un fel de simplitate: «N-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine. «Liniște înseamnă recunoașterea faptului că grijile noastre nu pot face mare lucru. Liniște înseamnă să lăsăm lui Dumnezeu ceea ce este mai presus de noi și de capacitățile noastre. Un moment de liniște, chiar și foarte scurt, este ca o oprire sfântă, ca o odihnă de sabat, ca un armistițiu al grijilor.
Frământarea gândurilor noastre poate fi comparată cu furtuna care a lovit barca discipolilor pe Marea Galileei, în timp ce Iisus dormea. Ca și ei, putem fi pierduți, neliniștiți, incapabili de a ne calma noi înșine. Dar Hristos este de asemenea capabil să vină în ajutorul nostru. Căci cel care a certat vântul și marea și care a poruncit “și s-a făcut liniște mare”, poate de asemenea să ne liniștească sufletul când ne este tulburat de frică și griji. (Marcu, 4).
Rămânând în liniște, noi ne încredem și sperăm în Dumnezeu. Un psalm sugerează că liniștea este în același timp o formă de laudă. Când încetează cuvintele și gândurile, Dumnezeu este lăudat în minunea liniștii și în admirație. (www.taize.fr/ro)