Valmar, APIA: România nu este atractivă, deocamdată, pentru investiția unui nou producător auto



România nu este atractivă pentru investiția unui al treilea producător de automobile, iar în acestă perioadă este foarte puțin probabil ca o companie de profil să vrea să deschidă o fabrică, a declarat pentru agenția MEDIAFAX vicepreședintele APIA, Brent Valmar.
„O țară în care autoritățile renegociază contracte cu producători auto, iar zeci de mii de oameni amenință că ies în stradă nu reprezintă deocamdată un climat sigur pentru investiții de asemenea anvergură”, a explicat reprezentantul Asociației Importatorilor și Producătorilor de Automobile (APIA).
Președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România, Constantin Stroe, a declarat pentru MEDIAFAX, la sfîrșitul lunii aprilie, că România are potențial, din toate de punctele de vedere, pentru a atrage încă un producător de automobile, al treilea, și chiar sunt perspective și semnale în acest sens.
De asemenea, în presa auto au apărut informații conform cărora la Ministerul Economiei se poartă discuții premergătoare intrării unui nou producător auto în România, indicând compania indiană Tata Motors.
„Compania Tata Motors nu este angajată în nicio discuție privind intrarea în România”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de comunicare al concernului, Debasis Ray.
În România sunt prezenți producătorii auto Automobile Dacia, controlată de grupul francez Renault, și Ford România, deținută de constructorul american Ford.
Mercedes-Benz a luat în calcul, în 2008, construcția unei fabrici de automobile pe plan local, însă a preferat să investească în Ungaria motivând decizia prin infrastructura precară din România.Tot atunci PSA Peugeot Citroen și Mitsubishi au analizat varianta deschiderii unei uzine de motoare, respectiv a unei unități de producție a componentelor auto, însă aceste planuri nu s-au concretizat.