Valer Dorneanu, președintele CCR: Parlamentul și Guvernul să rezolve situațiile prin comunicare loială; Nu este treaba Curții Constituționale



Președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, joi, că Parlamentul și Guvernul trebuie să stabilească prin „cooperare loială, nu comunicări peste gard” modalitatea rezolvării problemelor care au făcut obiectul OUG 13, afirmând că nu este „treaba „CCR să stabilească modalitatea de reglementare, scrie Mediafax.”Consecințele care se vor întâmpla ulterior pentru rezolvarea problemelor care au făcut obiectul OUG, adecvarea cu deciziile noastre, modificarea unor texte din Codul Penal, toate acestea sunt probleme ale Executivului și ale Parlamentului. Ei vor trebui să stabilească împreună, pe baza unei cooperări loiale și nu comunicări peste gard, modalitatea cea mai adecvată pentru rezolvarea acestor situații care sunt reale”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu, după ce Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului cu privire la OUG13/2017.”Nu este treaba” CCR să stabilească ce modalitate trebuie aleasă, a mai spus Dorneanu.



Recomandări

Valer Dorneanu, președintele CCR: Nu există conflict juridic de natură constituțională pe OUG 13

Valer Dorneanu, președintele CCR: Curtea Constituțională a României va dezbate miercuri sau joi speța privind OUG 13

Curtea Constituțională a cerut puncte de vedere Camerelor și Guvernului pe Legea 90/2001. Valer Dorneanu: Speța e complicată, are o încărcătură politică și o presiune mediatică extraordinară

Valer Dorneanu, ales președinte al Curții Constituționale: „Am vrea să fim arbitru constituțional, pentru că unii ne-au transformat în arbitru de ring”

Valer Dorneanu, fost deputat PSD, ales președinte interimar al Curții Constituționale