Valer Dorneanu, președintele CCR: Curtea Constituțională a României va dezbate miercuri sau joi speța privind OUG 13



Președintele CCR Valer Dorneanu a declarat, luni, că în speța privind OUG 13 – respectiv sesizările CSM și ale șefului statului și excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului – plenul Curții urmează să se pronunțe asupra admisibilității, dată fiind abrogarea Ordonanței, scrie Mediafax.”Marți primim punctele de vedere ale instituțiilor implicate, iar peste o zi sau două dezbatem. Plenul Curții va decide dacă dezbatem pe fond OUG 13 sau dacă excepția de neconstituționalitate ridicată a devenit inadmisibilă ca urmare a abrogării OUG 13″, a spus Dorneanu.



Recomandări

CCR a respins revizuirea Constituției pe interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție

CCR discută pe 18 iulie proiectul PNL și USR și al PSD-ALDE privind revizuirea Constituției

CCR dezbate pe 18 septembrie sesizarea Opoziției pe Legea care sporește atribuțiile Poliției

CCR discută pe 12 iunie sesizarea pe Legea care stabilește că o diplomă de doctorat poate fi anulată

CCR a respins sesizarea Opoziției pe legea privind Secția pentru anchetarea magistraților

CCR a amânat dezbaterea sesizării privind legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale