USR ia în calcul o demisie în bloc din Parlament

Președintele USR Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că formațiunea sa ia în calcul o demisie în bloc din Parlament și că opoziția depune moțiunea de cenzură la adresa guvernului, informează Mediafax.
„O să cântărim foarte bine. Noi nu ne-am născut parlamentari și nu am venit să facem figurație în Parlament. Dacă demisiile noastre ajută o dezbatere publică serioasă, chiar alegeri anticipate, fără îndoială. Ne e teamă însă că majoritate aceasta nu are nicio rușine și poate să continue cu 55% , patru ani de zile. Discutăm și cu PNL și cu PMP”, a declarat Nicușor Dan.
USR și PNL ar urma să depună miercuri moțiunea de cenzură, însă textul documentului nu este finalizat.
„Am vorbit cu colegii de la PNL și vom depune azi moțiunea de cenzură împotriva guvernului. O să luăm decizia definitivă, dar probabil că vom comasa ordonanța simplă pe care o pregătisem împotriva ministrului de Justiție cu moțiunea de cenzură pe care au pregătit-o colegii de la PNL, ca să existe o singură moțiune de cenzură care să fie înaintată de toată opoziția”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Recomandări

Peste 300 de oameni nemulțumiți au cerut în cor demisia primarului din Salcea într-o ședință tensionată unde s-a discutat valoarea taxei de salubrizare

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu: „Să ai o pensie necontributivă mai mare decât salariul este o nesimțire”

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Legea „Alexandra Ivanov” a deputatului USR Emanuel Ungureanu, prin care spitalele trebuie să se doteze cu butoane de panică, a fost promulgată de președinte

Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor
Alexandra Ivanov, tânara mamă care a murit în maternitatea din Botoșani în timp ce striga după ajutor