În trafic

Ursul care s-a plimbat pe străzile din Fălticeni a apărut din nou, pe E 85



Ursul care s-a plimbat sâmbăta trecută pe străzile din Fălticeni și prin curțile oamenilor, apărând la un moment dat și într-un cimitir, a fost văzut din nou, ieri, la aproximativ 20 de kilometri distanță. În jurul orei 9.00, un apel la 112 a anunțat că ursul a ieșit pe drumul E 85, între localitățile Vadu Moldovei și Roșiori. Având în vedere că prezența unui urs în aceste zone este total atipică, specialiștii sunt convinși că este vorba de unul și același animal. Un urs de aproximativ o sută de kilograme, care nu este încă adult și care a stârnit amuzament, dar și panică pentru unii, sâmbăta trecută, în municipiul Fălticeni.
Primarul comunei Vadu Moldovei, Maricel Iacob, a declarat: “Am anunțat autoritățile competente și, ulterior, cu sprijinul unor cetățeni și al celor patru vânători care au ajuns în zonă, am încercat să direcționăm animalul în Lunca Moldovei, spre zona de pădure. La apă nu a ajuns, cel puțin noi nu l-am văzut. Sperăm totuși să fi ieșit din comună. Vă pot spune că este vorba de un pui de urs”.
Toată lumea speră că ursul își va găsi în cel din urmă un loc în pădure și nu va mai ieși pe străzi și printre oameni.
Președintele AJVPS Suceava este convins că ursul a scăpat din captivitate și va mai da bătăi de cap
Nicoale Goicea, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Suceava, a explicat pentru Monitorul de Suceava că este foarte puțin probabil ca ursul să fi venit din sălbăticie. De aceea animalul a și apărut din nou într-o zonă aglomerată și zgomotoasă, cum este drumul european.
„Un urs, din mediul lui normal, nu vine până la Fălticeni și se plimbă pe străzi. A fost probabil scăpat din captivitate, nu este un animal tipic sălbatic. De aceea este foarte posibil să mai apară în comunitate. Nu cred că acest urs se va duce în pădure și nu va mai ieși de acolo”, a explicat Goicea. Totuși, atât acesta cât și celelalte autorități responsabile, nu par foarte hotărâte să captureze ursul.
Dovadă în acest sens este faptul că nu s-a găsit încă o pușcă cu tranchilizant pentru urși. În aceste condiții, mai ales dacă animalul va mai crește, există riscul ca acesta să creeze panică și pagube în localitățile din zona Fălticeni.



Recomandări

Gheorghe Șoldan, prezent alături de mii de credincioși la Hramul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, „o fortăreață a credinței noastre”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la Hramul Manastirii Sihăstria Râșcăi
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la Hramul Manastirii Sihăstria Râșcăi