Cu girofaruri

Urmărire în miez de noapte pentru prinderea unui șofer băut

Urmărire în miez de noapte pentru prinderea unui șofer băut
Urmărire în miez de noapte pentru prinderea unui șofer băut

O urmărire în miez de noapte a avut loc pentru prinderea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, pe drumului județean 155P, în zona localității Bogata, din comuna Baia.
În jurul orei 0.30, polițiștii aflați în patrulare au observat o autoutilitară marca Mercedes Benz care circula sinuos. Au făcut semnalele regulamentare de oprire, numai că șoferul nu s-a conformat și a apăsat mai tare pedala de accelerație. Polițiștii au plecat în urmărire, iar după mai bine de un kilometru fugarul a intrat în curtea unei societăți comerciale, a coborât și a încercat să se facă nevăzut. A fost prins însă de polițiști, care l-au imobilizat și încătușat.
Șoferul era un tânăr de 29 de ani, din Baia, care a fost testat cu aparatul etilotest, ce a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spitalul din Fălticeni, unde i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Tânărul s-a ales și cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.

Recomandări

Șofer lăsat fără permis pentru aproape doi ani și amendat cu peste 18.000 de lei după o urmărire în trafic

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava

O mașină a poliției s-a ciocnit de un autoturism pe care îl urmărea, abandonat de un ucrainean beat, care a fugit după ce a izbit mașina de un parapet

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție