Foarte mult ne folosește spre mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajută și la lucrarea virtuții. Dar să o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlăstar bun, nu suntem în stare, pentru că duhurile iubitoare de plăceri o sting și cheamă din nou sufletul la prietenie și obișnuința cu ei.
Această prietenie, sau mai bine această rană, anevoie de lecuit, o tămăduiește însă doctorul sufletelor, prin părăsirea noastră. Căci ne lasă să pătimim lucruri înfricoșate de la duhuri, noaptea și ziua, până ce sufletul aleargă iarăși la ura cea de la început, învățându-se a zice către Domnul, asemenea lui David: „Cu ura desăvârșită i-am urât, că vrăjmași s-au făcut mie”.
Iar cu ura desăvârșită urăște pe vrăjmași acela care nu păcătuiește nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul celei mai mari și celei dintâi nepătimiri. (Evagrie Ponticul)






