La datorie

Unul dintre ultimii frizeri din anii ‘60, găsit mort la frizeria sătească în care lucra

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, frizer de la începutul anilor 1960, și-a găsit sfârșitul acum două zile la locul de muncă, unde continua să profeseze deși ieșise de mai mulți ani de zile la pensie. Radu Constantinovici era un nume de care auziseră toți locuitorii comunei Mălini, dar și mulți oameni din Fălticeni, foarte mulți dintre ei fiindu-i și clienți de zeci de ani.
Bărbatul de 68 de ani avea deschisă o frizerie sătească, raritate în ziua de azi, în incinta Căminului Cultural din Mălini, unde lucra singur, însă după un program riguros. Marți dimineață, un localnic venit la frizerie a făcut însă o descoperire macabră. Bătrânul frizer era în stare de inconștiență, în interiorul frizeriei, ulterior personalul medical chemat la fața locului constatând că acesta era decedat, probabil din cursul nopții. S-a stabilit ulterior că Radu Constantinovici, cu domiciliul în Fălticeni, rămăsese peste noapte la frizerie, așteptând, se pare, un transport de lemne pentru încălzirea spațiului.
El era cunoscut cu afecțiuni cardiace și pulmonare, cei care l-au cunoscut spunând că starea sa de sănătate se alterase vizibil în ultima perioadă.
Primarul comunei Mălini, Petru Nistor, ne-a mărturisit că acum câteva zile s-a tuns ultima oară la „nea Radu”.
„De când eram copil m-am tuns la el. Toată lumea îl știa ca frizerul din Mălini, deși, e drept, clientela sa din ultima perioadă era formată mai mult din oameni din generația sa. M-am tuns le el săptămâna trecută și chiar mi-a spus că are 52 de ani de meserie și e unul dintre puținii frizeri care mai tunde franțuzește”, a spus primarul.
La rândul său viceprimarul Gheorghe Plăcintă a declarat: „De când se știa a fost frizer, atât la Fălticeni, cât și la Mălini. După Revoluție a redeschis frizeria sătească de la Mălini, unde a continuat să lucreze și după pensie”.
Spațiul în care era deschisă frizeria aparține primăriei, iar Radu Constantinovici avea autorizație pentru activitatea pe care o desfășura.

Recomandări

60 de tablouri, „ecouri în culoare”, expuse de Nicolae Paziuc, la Galeria „Zamca”. Prima expoziție, la 69 de ani

60 de tablouri, „ecouri în culoare”, expuse de Nicolae Paziuc, la Galeria „Zamca”
60 de tablouri, „ecouri în culoare”, expuse de Nicolae Paziuc, la Galeria „Zamca”