Handbal

Universitatea a pierdut ultimul meci din 2008

Sucevenii au irosit două ocazii clare cu ajutorul cărora ar fi egalat
Sucevenii au irosit două ocazii clare cu ajutorul cărora ar fi egalat

Echipa locală de handbal, CS Universitatea Suceava, a încheiat turul Ligii Naționale, dar și anul 2008 cu o înfrângere în deplasarea de la Odorhei, scor final 25 – 28, după ce la pauză gazdele conduceau cu 14 – 12. Deși au început destul de bine această partidă, conducând pe tabelă până în minutul 18, pe fondul a două eliminări dictate una după alta, studenții au primit patru goluri consecutive, ce au dus la o diferență de trei goluri în favoarea gazdelor. Până la pauză gazdele nu au reușit să mărească diferența și au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 14 – 12.
Pe fondul unui joc strâns, gazdele au reușit să se desprindă la șase goluri în minutul 46, după patru reușite consecutive, scor 24 – 18, dar și mai multe intervenții salvatoare ale portarului lor. Studenții au recuperat din diferență și, cu trei minute înainte de final, jucătorii din Odorhei mai aveau doar două goluri în față. Din păcate, sucevenii au irosit două ocazii clare cu ajutorul cărora ar fi egalat, partida încheindu-se la scorul de 28 – 25 pentru gazde.
„A fost un meci strâns, cu un arbitraj foarte bun, dar din păcate mingea nu a intrat în poartă atunci când aveam nevoie. Dorința de victorie a existat în rândul jucătorilor, dar ocaziile irosite și golurile primite foarte ușor nu ne-au permis să plecăm cu puncte”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Pentru Universitatea au reușit să marcheze sportivii Chiruț (6), Adomnicăi (6), Gavriloaia (5), Țuțu (4), Mitrea (3) și Dospinescu (1).
Universitatea a terminat turul pe locul 7 După această înfrângere, Universitatea a mai coborât un loc în clasament, terminând turul Ligii Naționale pe poziția a șaptea, cu 12 puncte acumulate. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că echipa sa a reușit să acumuleze exact atâtea puncte cât și-a propus pentru tur. „După șapte meciuri în deplasare și șase acasă pot spune că ne-am îndeplinit obiectivul din punct de vedere al punctajului și sper ca în retur să prindem din nou un loc de cupă europeană, în primele cinci, mai ales că vom juca acasă cu majoritatea echipelor aflate deasupra noastră în clasament”, a mai completat antrenorul Petru Ghervan.
Clasament Liga Națională de Handbal
1. HCM Constanța 13 11 0 2 368 309 22
2. Știința Municipal Bacău 13 11 0 2 399 362 22
3. UCM Reșița 13 10 1 2 403 343 21
4. Dinamo București 13 8 2 3 399 385 18
5. Steaua MFA București 13 6 2 5 396 361 14
6. HC Odorhei 13 6 1 6 350 360 13
7. Universitatea Suceava 13 5 2 6 367 353 12
8. Universitatea Cluj 13 5 2 6 380 409 12
9. Poli Timișoara 13 4 3 6 339 343 11
10. CSM Medgidia 13 5 1 7 330 346 11
11. Energia Pandurii Tg. Jiu 13 3 3 7 329 343 9
12. HC Minaur Baia Mare 13 4 1 8 329 362 9
13. CS H&V Pitești 13 1 2 10 325 376 4
14. CSM D&C Oradea 13 2 0 11 347 409 4

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii