Unele spitale care nu sunt preluate de autoritățile locale ar putea fi închise



Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat, vineri, la Sibiu, că în cel mai scurt timp va fi făcută o analiză privind stadiul preluării spitalelor de către autoritățile locale, iar unitățile medicale pentru care nu există interes ar putea fi închise.
Cseke a spus, într-o conferință de presă, că până acum 63 la sută din spitale au trecut în subordinea consiliilor locale sau județene, procedura fiind complet finalizată în nouă județe din țară.
„Vreau să vă spun că 63 la sută dintre spitale erau trecute până ieri (joi – n.r.) la autoritățile locale. În alte părți există încă dezbateri, cu probleme de fond care țin de datorii și de alte probleme administrative. Eu sunt adeptul dezbaterilor și nu vreau să mă implic în acestea, fiind dreptul autorităților să decidă”, a declarat Cseke.
Potrivit acestuia, au fost preluate atât spitale mici, cât și spitale foarte mari, iar în unele județe, precum Prahova, au fost preluate foarte multe spitale.
Ministrul a anunțat, însă, că în cel mai scurt timp „se va trage o linie” și se va vedea care spitale au fost preluate și care nu, iar unde nu există interes spitalele ar putea fi închise.
„Noi vom trage o limită la un moment dat și vom face o analiză și acolo unde vom constata că autoritățile locale nu sunt interesate în implicarea în coordonarea managementului unităților sanitare cu paturi vom analiza oportunitatea păstrării acelor unități. Nu o să desființăm un spital județean, dar la spitale mai mici va exista o discuție și o analiză. Acolo unde se va considera că autoritatea locală nu dorește să asigure acest management, acolo s-ar putea să avem, după analiză, rezultatul că spitalul nu este necesar atât timp cât comunitatea nu și-l dorește”, a afirmat ministrul.
El a spus că nu are, deocamdată, semnale că sunt comunități care nu doresc deloc preluarea spitalelor, dar că există dezbateri în multe locuri din țară.
Dezbateri au fost inclusiv la Sibiu, unde consilierii județeni au respins, vineri, preluarea celor trei spitale de interes județean, din cauza unor neclarități cu privire la datoriile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Consilierii au specificat, însă, că doresc preluarea spitalelor, dar doar după ce vor primi exact situația cu cuantumul datoriilor „pentru a știi ce preiau”.