Perioada 10 – 16 iunie
Joi, 10 iunie
Violoncelistul Răzvan Suma va concerta astăzi pe scena suceveană
Cunoscutul violoncelist Răzvan Suma, soțul Analiei Selis (Argentina) este invitat special în concertul simfonic care va avea loc astăzi, începând cu ora 18:30, la Casa de Cultură Suceava, concert susținut de Filarmonica de Stat din Botoșani.
Instrumentiștii botoșăneni vor cânta sub bagheta dirijorului Mihai Secikin.
Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat în cele peste o sută de recitaluri și concerte susținute în turneele din Europa, America și Asia, Răzvan Suma a dovedit o mare sensibilitate și intuiție muzicală, după cum susțin specialiștii, o tehnică performantă, redând impecabil, prin diversitatea sonorităților, specificul stilistic al fiecărei piese. În anul 2004 a luat naștere „Romanian Piano Trio”, unde îl regăsim pe Răzvan Suma alături de doi dintre cei mai apreciați muzicieni din România, Horia Mihail și Alexandru Tomescu.
Biletele se găsesc la secretariatul Casei de Cultură Suceava, telefon 0230 523 718. Un bilet costă 10 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere, ei putând să-și cumpere un bilet cu 5 lei.
City Gallery – Expoziția “Universul Copilăriei Micii Picasso”
Expoziția “Universul Copilăriei Micii Picasso” cuprinde peste 400 de lucrări ale copiilor pregătiți de Pușa Pîslaru, timp de 5 ani, în atelierul propriu.
Invitat special: prof. Luca Cătălin de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava cu lucrări ale elevilor de la clasa a IX-a, secțiile de Filologie și Muzică.
Clubul Artelor Vizuale – Expoziția de fotografie “KLIP-A”
Clubul Artelor Vizuale din Shopping City Suceava găzduiește, în perioada 3 -15 iunie, Expoziția de fotografie”KLIP-A”, ce reunește lucrări ale profesioniștilor din presă și televiziune. Alb/negru și color, puteți vedea pe simeză momente de viață surprinse cu sensibilitate sau umor de ochiul specialistului. Este o invitație pentru o klip-ă de bucurie.
A.S.U.S. Looking 4 Ten, la Club Babylon
Program special dedicat studenților unde cei mai petrecăreți și neconvenționali studenți vor fi recompensați cu premii din partea casei! Petrecerea incendiară este organizată cu sprijinul A.S.U.S. – Asociația Studenților din Universitatea Suceava și va fi întreținută de Dj Cioco & Mc Dany, ambii rezidenți Club Babylon Suceava.
Cupa Grădinițelor la Șah, ediția a V-a
De la ora 10:00, prichindeii din nouă grădinițe se vor întrece în Iulius Mall la șah. În echipe de câte trei preșcolari, prichindeii vor încerca să dea șah-mat pentru aplauze, cupe, medalii și produse oferite ca premii.
Cupa Grădinițelor la Șah, ediția a V-a, este organizată de Palatul Copiilor, Clubul Copiilor Fălticeni și Asociația Județeană de Șah a Direcției pentru Sport Suceava.
Vineri, 11 iunie
Expoziție de pictură, „Visiting Art History 2010”
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” organizează vineri, 11 iunie a.c. expoziția internațională de artă studențească „Visiting Art History 2010”.
Expoziția, care marchează împlinirea a 150 de ani de învățământ artistic la Iași (1860-2010), etalează în Galeria de artă a universității sucevene (Corpul A, etaj) lucrări de pictură realizate de un număr de 22 de tineri artiști.
Expun Alexandra Vasile, Alexandru Racu, Ana Maria Ovadiuc, Ana Maria Velicu, Andreea Macovei, Clara Popescu, Doru Mocănașu Rusu, Elena Niagu, Ionela Lazăr, Irina Voicu, Iulian Arsene, Ligia Popa, Marcela Gramatic, Mihai Pavel, Nicu Marin, Olga Godovaniuc, Raluca Daniliuc, Teodora Bodnar și invitații străini Blanka Pelkova, Jana Regnerova, Ondrej Klir (Republica Cehă) și Jimena Carrero (Spania).
Expoziția, al cărei vernisaj va avea loc la ora 12:00, va fi prezentată de lect. univ. dr. Cristian Ungureanu.
„Vacanță ca-n Mexic”, la Babylon
Turneul “Vacanță în Mexic” ajunge și în Suceava. Același line-up, Sișu Tudor (La Familia), Bibanu’ mixXL si DJ Maka (Camuflaj) revin în “Vacanța” via România cu un show de două ore, pregătit atât pentru fanii lui Sișu sau La Familia, cât și pentru consumatorii de club.
„Vacanța în Mexic” se intitulează cel de al doilea album solo din cariera lui Sișu. Albumul conține 16 piese și este produs de Dj Grass în mare parte, iar câteva dintre piesa sunt produse de Double L și Gabi Băiatu. Invitați pe album: Puya, Dj Wicked, Cabron, Pacha Man, Il Egal, Rashid, Yolo, Cedry2k, Super Ed, Nimeni Altu’, L-Doc, Julian, Tony, Batranu, Iony si Double L. Albumul urmează să apară în curând.
Târg de Obiecte Handmadela Iulius Mall
De vineri și până duminică, inclusiv, iubitorii de podoabe sau obiecte de decor handmade au o nouă întâlnire cu artizanii. Cercei și mărgele modelate în lut, sculptate în lemn sau în pastă fimo, accesorii din mătase și tul, broșe fantezie, coliere din fermoare, centuri, gentuțe, rame foto accesorizate, obiecte de îmbrăcăminte, sfeșnice, ceasuri de perete și multe alte exponate atrag iubitorii genului la tradiționalul Târg de Obiecte Handmade din Iulius Mall.
Spectacol muzical-coregrafic
După programul folcloric de luni, 7 iunie, susținut în Iulius Mall de Școala Populară de Artă “Ion Irimescu” Suceava, aceeași instituție organizează alte întâlniri cu publicul bucovinean.
Vineri, 11 iunie, de la ora 17:00, elevii vor marca sfârșitul de an școlar cu un spectacol muzical-coregrafic și o expoziție de pictură și artă grafică. Până pe 15 iunie, lucrările elevilor aceleiași școli, reunite sub genericul “Peisaj European” și realizate în tabăra de creație “Lumina Nordului”, vor fi expuse în Iulius Mall spre vânzare. Din banii obținuți se vor cumpăra materiale necesare unei noi ediții și editării unui album cu cele mai reprezentative creații ale taberei.
Sâmbătă, 12 iunie
Ediția a III-a, Festivalul Literar „Mihai Eminescu” – Dumbrăveni
Consiliul Local al comunei Dumbrăveni împreună cu Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează, în zilele de 12-13 iunie a.c., cea de-a III-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” – Dumbrăveni 2010.
Manifestările se vor desfășura după următorul program:
Sâmbătă, 12 iunie a.c.: Festivitatea de deschidere la Primăria Dumbrăveni (ora 10:30), sesiune de comunicări (orele 11:00 – 13:00 și 15:00 – 17:30);
Duminica, 13 iunie a.c.: Concurs de creație literară pentru elevi, comunicări, acordare diplome și titlul „Cetățean de onoare” (ora 9:00), spectacol artistic susținut de Gheorghe Turda, Ștefania Rareș, Fanfara „Zece Prăjini”, recital Alexandru Tărâțeanu, Ansamblul Folcloric „Dumbrava”.
„Raiul coboară pe pământ!”, la Babylon
Un show incendiar cu cele mai sexy animatoare care vă vor impresiona cu un super program de animație! Veți avea parte și de un fascinant spectacol de lumini, LA Club Babylon, sâmbătă și duminică.
Toți petrecăreții se vor distra pe un special club mix pregătit de Dj Cioco, rezidentul din Club Babylon Suceava.
Atelierul de Creație
Palatul Copiilor îi poftește pe cei care vor să se distreze, să inventeze și să coloreze, sâmbătă, de la ora 11:00, la KidsLand. Iulius Mall îi așteaptă la Atelierul de Creație cu idei, culori și artă! În aceeași zi, dar de la 17:00, copiii care adoră să spună povești oamenilor mari sunt așteptați, după obicei, la Cărturești. Adulții vor servi un meniu complet de copilărie savuroasă. Așadar, indiferent dacă ești mic sau mare, de “Poftești povești? Hai la Cărturești!”.
Festivalul Tăietorilor de Lemne
Sâmbătă și duminică, Iulius Mall va găzdui o inedită preselecție regională de lumberjack (tăietori de lemne). Iscusiții mânuitori de unelte din Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău, “înarmați” de Stihl, vor face bătături în palme la Festivalul Tăietorilor de Lemne, pentru calificarea în lotul național de Timbersport, care se va desfășura, în toamnă, în Austria, la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne.
Duminică, 13 iunie
Teatru de păpuși
De la ora 12:00, marionetele Teatrului “Puppet” se transformă în eroi din basme și povești populare, la Iulius Mall.
Peste 7.000 de premii instant oferite de Iulius Mall
Duminică, 13 iunie, vor fi epuizate cele peste 7.000 de premii instant oferite de Iulius Mall și va fi extras norocosul câștigător al celei mai frumoase vacanțe de la Adam și Eva încoace – o vacanță în doi, all inclusive, la cel mai titrat hotel de 5 stele al Turciei, Adam și Eva, amplasat în Belek, regiune supranumită “Paradisul Pământului”.
Marți, 15 iunie
Campionatul de table
În fiecare marți și joi, până pe 15 iulie, în Iulius Mall se joacă table. Clubul Sportiv “Nord Arena” și Direcția pentru Sport Suceava caută cei mai norocoși și buni strategi la Campionatul Județean de Table. Înscrierile se fac în aceleași zile, de la ora 16:00, iar zarurile se aruncă o oră mai târziu.