Perioada 2 – 8 septembrie
Joi, 2 septembrie
Playground Cărturești, Iulius Mall
În fiecare joi, de la ora 17.30, Librăria Cărturești se transformă în spațiu de joacă pentru… cei mari. În timp ce te relaxezi la ceai sau răsfoiești ultimele titluri beletristice, poți juca amuzantele jocuri ale copilăriei: Nu te supăra frate, Șah, Scrabble, Monopoly, Quatro, Mima, Rummy, Table, Uno și alte boardgames.
Amintește-ți cât de liber te simțeai când erai copil și vino să te joci chiar dacă ești mare! Poți să îți aduci prietenii sau jocurile tale. Cărturești oferă 30% reducere la produsele ceainăriei.
Atelierul de vacanță, la Cărturești
Până pe 15 septembrie, în fiecare luni (de la ora 18:00) și în fiecare joi (ora 15:00), ceainăria invită puștii și elevii să asculte povești, să descopere lumea în care personajele trăiesc prin sunete sau în culori. Ghidați de inspirație, copiii vor crea colaje despre propriile aventuri, lucrări artistice care vor compune o expoziție colectivă la sfârșitul verii. Vino în lumea artei, jocurilor și poveștilor la Cărturești, unde micii artiști își pot confecționa chiar propriile costume pentru a deveni personaje în scenetele și piesele de teatru din stagiunea librăriei.
„Școlărești la Cărturești”
„Școlărești la Cărturești” – Până pe 30 septembrie, ceainăria librăriei găzduiește un târg cu tot ceea ce ai nevoie pentru ca materia școlară să îți pară mai ușoară. Adică de la culegeri și cărți din programa de învățământ până la, în premieră la Cărtureștiul din Iulius Mall, manuale și rechizite. Ghiozdanele, caietele, stilourile, pensulele, acuarelele, șevaletele, plastilina sau lutul pentru modelaj au prețuri speciale, de târg. “Școlărești la Cărturești” pune la bătaie tot ce-ți trebuie pentru un start bun, dar colegul de bancă ți-l alegi singur!
Expoziția de artă plastică
City Gallery găzduiește, în perioada 18 august – 13 septembrie, prima expoziție a artistului Olivian (Liviu) Paveliuc. Cele aproximativ 60 de picturi abstracte ce pot fi admirate în cadrul expoziției sunt realizate în ulei, cu diverse aplicații. Folosind tehnica picturii „în cuțit de paletă”, artistul obține efecte speciale de volum. Olivian (Liviu) Paveliuc, născut în anul 1960 la Verești (Suceava), a absolvit Liceul Pedagogic, profil Arte și Școala Populară de Artă din Botoșani.
A.S.U.S. Hot Shot Party
Program special dedicat studenților la Club Babylon Suceava.
Petrecerea incendiară este organizată cu sprijinul A.S.U.S. – Asociația Studenților din Universitatea Suceava și va fi întreținută de Dj Cioco, rezident Club Babylon Suceava.
Expoziție de fotografie – Școala de vară pentru juniori
Până pe 15 septembrie, Asociația Educatorilor Suceveni, împreună cu Galleria Mall Suceava, vă așteaptă să vizitați expoziția de fotografie cu tema Jocurile Copilăriei, din cadrul Școlii de vară pentru juniori ediția a VI-a, precum și din edițiile anterioare.
Expoziția cuprinde fotografii de la concursurile de desen, karate, skate, role, dans, tenis de masă, precum și multe lucrări ale celor mici.
Nopțile Humorului
18:00 – 19:00 – Humorenii la scena (Scena Mare)
18:00 – 20:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristica „Umor la Gura Humorului”, ediția a XX a și a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamna la Voroneț”, ediția a XXX-a, la Sala Tisa – Hotel Best Western Bucovina.
19:00 – 22:00 – Spectacol folcloric cu Maria Macovei (Scena Mare)
20:00 – 20:30 – Film documentar: Incoerenții coerenți (Vârful Pârtiei Șoimul)
20:30 – 22:00 – Filme documentare ANF – Docu-Film (Vârful Pârtiei Șoimul)
22:00 – 02:00 – Caravana cinematografică (Vârful Pârtiei Șoimul)
Vineri, 3 septembrie
Nopțile Humorului
10:00 – 13:00, 16:00 – 19:00 – Proiecții în concurs (Sala Tisa BW)
10:00 – 22:00 – Târgul meșteșugarilor și Tabăra de sculptură (Parcul Ariniș)
11:00 – 13:00, 16:00 – 18:00 – Aleea artiștilor (Parcul Ariniș)
11:00 – 14:00 – Foto – picnic (Parcul Ariniș)
14:00 – 18:00 – Barabula de aur (Parcul Ariniș)
19:00 – 21:00 – Work shop – Toamnă la Voroneț (Sala Tisa BW)
21:00 – 22:30 – Film artistic (Sala Tisa BW)
20:00 – 23:00 – Concert Axiome, Directia 5 (Scena Mare)
21:00 – 02:00 – Caravana cinematografică (Vârful Pârtiei Șoimul)
23:00 – … – Balul gospodarilor (Casa Elena)
Tequila Bum Bum
Petrecere tematică, în cadrul cărora Clubul Babylon va oferi metri de tequila din partea casei și va continua super ofera de 3 lei pe shot!
Petrecere întreținută de super animatoare! Intrarea gratuită!
Sâmbătă, 4 septembrie
Târgul Colecționarilor, la Iulius Mall
Târgul Colecționarilor – Societatea Numismatică și Filatelică Română, Secția Suceava, dă întâlnire pasionaților genului din Bucovina sâmbătă și duminică, 4 și 5 august 2010. Anticari și colecționari din țară vor expune spre vânzare în Iulius Mall piese atinse de patina timpului, între care manuscrise, ilustrate, cărți rare, icoane, podoabe, obiecte de decor, piese de mic mobilier, însemne și efecte militare, toate căutate și apreciate de amatorii de produse de valoare vechi.
Nopțile Humorului
10:00 – 13:00, 16:00 – 19:00 – Proiecții în concurs (Sala Tisa BW)
10:00 – 22:00 – Târgul meșteșugarilor și Tabăra de sculptură (Parcul Ariniș)
11:00 – 13:00, 16:00 – 18:00 – Aleea artiștilor (Parcul Ariniș)
11:00 – 14:00 – Foto – picnic (Parcul Ariniș)
14:00 – 18:00 – Barabula de aur (Parcul Ariniș)
19:00 – 21:00 – Work shop Aristoteles (Sala Tisa BW)
21:00 – 23:00 – Film artistic (Sala Tisa BW)
20:00 – 23:00 – Concert Diana Caldararu și prietenii, Hi-Q (Scena Mare)
21:00 – 02:00 – Filme documentare Caravana cinematografică (Vârful Pârtiei Șoimul)
Weekend Madness
Distracție fără limite și nebunie curată în Club Babylon Suceava în cadrul programului Weekend Madness!
Petrecerile vor miza pe un super mix cu muzică de club pregătit special de Dj Cioco și o atmosferă incendiară creată de un spectacol special. În weekend continuă și oferte la whisky și vodkă!
Petrecere întreținută de animatoare! Intrarea gratuită!
Copiii au liber la distracție în Galleria Mall Suceava
În fiecare sâmbătă, toți copiii, însoțiți de părinții sau bunicii lor, sunt așteptați la Galleria Mall Suceava la cea mai mare distracție din weekend. Alături de Lucian Dragotă, copiii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării.
Duminică, 5 septembrie
Nopțile Humorului
11:00 – 12:00 – Vernisajul Salonului de Fotografie (Muzeu)
12:00 – 13:00 – Festivitatea de premiere: Umor: 20, Toamnă: 30 (Sala Tisa BW)
13:00 – 14:00 – Gala Toamnă 30 (Sala Tisa BW)
14:00 – 15:30 – Film artistic (Sala Tisa BW)
11:00 – 11:30 – Premierea olimpicilor (Scena Mare)
11:30 – 12:30 – Parada minorităților (Parcul Ariniș)
12:30 – 14:00 – Spectacol folcloric minorități (Scena Mare)
14:00 – 17:00 – Maria Macovei – 40 de ani de activitate(Scena Mare)
16:00 – 20:00 – Nunta de aur (Restaurant Moldova)
16:00 – 18:00 – Festivalul oamenilor puternici (Baza Pârtiei Șoimul)
20:00 – 24:00 – Cenaclul Flacăra cu Adrian Păunescu (Scena Mare)
24:00 – … – Foc de tabără (Baza Pârtiei Șoimul)
Teatru de păpuși “Puppet”
Teatru de păpuși “Puppet” – Prichindeii sunt așteptați la KidsLand, duminică, 5 septembrie, de la ora 12:00, la întâlnirea săptămânală cu eroii din basme și povești populare.