Soluții

Unde aruncăm mobila veche și obiectele casnice uzate, dacă locuim în municipiul Suceava?



Debarasarea de deșeuri voluminoase reprezintă o problemă pentru mulți locuitori din municipiul Suceava
Debarasarea de deșeuri voluminoase reprezintă o problemă pentru mulți locuitori din municipiul Suceava

Debarasarea de piese de mobilier, obiecte de uz casnic, vechi sau stricate, deșeuri textile, vegetale, lemnoase, deșeuri din construcții și alte deșeuri voluminoase reprezintă o problemă pentru mulți locuitori din municipiul Suceava, care au semnalat că nu știu cum trebuie să procedeze într-o astfel de situație.
În municipiul reședință de județ este strict interzisă aruncarea deșeurilor voluminoase și din construcții la containerele pentru gunoiul menajer, camerele de supraveghere amplasate la punctele de colectare a deșeurilor și amenzile fiind de natură a descuraja astfel de practici.
Întrebat care sunt soluțiile legale pentru a scăpa de lucrurile de care nu mai avem nevoie în gospodărie, șeful serviciului Salubrizare din cadrul Primăriei Suceava, Eugen Bojoreanu, a explicat că activitatea de curățenie este realizată în oraș de două firme, Diasil Service și Ritmic COM, fiecare cu zona sa de acoperire. Acestea se ocupă de colectarea și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat; colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, precum și de colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora. De asemenea, realizează sortarea deșeurilor municipale fracția umedă și fracția uscată și transportul deșeurilor reziduale rezultate din sortare la depozitul conform Moara.

  • Ridicarea deșeurilor voluminoase este gratuită în limita a 1 mc pentru fiecare locuință

Pentru gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, Primăria Suceava are acord de cooperare cu Asociația Green Fort și firma 3R Green SRL.
În situația concretă în care un locatar vrea să se debaraseze de deșeuri solide de dimensiuni mari (mobilă, obiecte casnice, obiecte de uz casnic etc.), acesta le poate depozita în locurile special stabilite de administrația locală, asociația de proprietari și firma de salubritate, în vederea preluării de către operatorul de salubrizare. Aceste locuri trebuie să aibă căi de acces pentru mijloacele de transport.
Eugen Bojoreanu a afirmat că, în cazul în care aceste locuri nu au fost înființate, persoanele care au de predat deșeuri din această categorie pot apela numărul de telefon al operatorului de salubrizare care acționează în zona respectivă, 0230 525 115 pentru Diasil Service, respectiv 0230 551 761 pentru Ritmic Com. Cu operatorul se stabilește procedura în vederea evaluării, programarea ridicării și alte detalii. Șeful serviciului Salubritate din primărie a precizat că ridicarea acestor deșeuri este gratuită în limita a 1 mc pentru fiecare locuință și pentru diferență se va achita contravaloarea serviciului în condițiile contractului stabilit împreună de cele două părți: operatorul de salubrizare și cetățean.
Pentru deșeurile din construcții și demolări (deșeuri provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora) se procedează în mod similar.
Un dulap sau o canapea sau 10 saci de moloz se încadrează în cantitatea de 1 mc, care se ridică gratuit.
Pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice se poate apela numărul de telefon 0755 498 563, în vederea programării ridicării și a stabilirii altor detalii. Ridicarea acestor deșeuri este gratuită.

Debarasarea de deșeuri voluminoase reprezintă o problemă pentru mulți locuitori din municipiul Suceava
Debarasarea de deșeuri voluminoase reprezintă o problemă pentru mulți locuitori din municipiul Suceava

De asemenea, în fiecare an se organizează și campanii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, prin care cetățenii predau echipamentele în niște puncte fixe stabilite și comunicate pe canalele oficiale, participând totodată la o tombolă cu premii.
Eugen Bojoreanu a arătat că Primăria Suceava are în desfășurare un proiect de construire de insule ecologice digitalizate și un proiect de înființare a două centre de colectare prin aport voluntar, finanțate cu fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Primul proiect înseamnă construirea/înființarea a 100 de insule ecologice digitalizate, dintre care 45 de insule tip 1 supraterane încasetate și 55 de insule tip 2, compuse din 5 containere supraterane staționare. Fiecare insulă va asigura colectarea pentru următoarele tipuri de deșeuri: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton.

Centre de colectare prin aport voluntar
Centre de colectare prin aport voluntar

Cel de-al doilea proiect vizează înființarea a două centre de colectare prin aport voluntar (CAV) pentru a veni în întâmpinarea nevoilor populației de a se debarasa de deșeuri textile, hârtie/carton, plastic, deșeuri electrice și electronice mici, obiecte de uz casnic mari, deșeuri periculoase, cadavre de animale mici, lemn/mobilier, sticlă, anvelope, metal, deșeuri grădină, deșeuri construcții diverse, moloz, prin asigurarea spațiilor necesare pentru colectarea separată a acestor deșeuri și prin dotarea acestor spații cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, completând astfel sistemul de colectare existent.
Depunerea deșeurilor la centrele de colectare prin aport voluntar va fi gratuită pentru populație, a precizat Eugen Bojoreanu.

Centre de colectare prin aport voluntar
Centre de colectare prin aport voluntar
Eco insule
Eco insule


Recomandări