Proiectul „Un viitor mai bun pentru femei”, demarat anul trecut în județul Suceava, va continua în perioada următoare printr-o sesiune de cursuri cu specializare în managementul proiectelor.
Până în această fază a proiectului, în județul Suceava s-au desfășurat două module de cursuri: managementul afacerilor (în luna octombrie 2009) și cel de formare formatori – TOT (în luna iunie 2010). Anul acesta, modulul de management al proiectelor va fi urmat de cel cu specializarea în managementul afacerilor care se va desfășura pentru beneficiare la sfârșitul verii.
Acest proiect, co-finanțat de Uniunea Europeană, își propune să promoveze un rol activ pentru femeile din mediul rural și din orașele mici, cu economie preponderent agrară, prin pregătirea și sprijinirea acestora în inițierea și gestionarea de mici afaceri sau proiecte comunitare.
Beneficiarii vor primi consultanță specializată
Proiectul a fost inițiat în noiembrie 2008 și este implementat de compania de consultanță Depro Inovație în parteneriat cu Fondul Român de Dezvoltare Socială, cu Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România (CEED) și cu Asociația Amfar Galicia.
Cursurile oferite gratuit grupurilor țintă în cadrul proiectului, conform nevoilor specifice identificate la nivelul comunităților locale, se înscriu în următoarele categorii: cursuri de formare de formatori, cursuri de antreprenoriat și competențe manageriale și cursuri de management de proiect. Prima sesiune de instruire oferită de proiect cuprinde cursurile pentru formare de formatori care conțin mai multe module: formare instructor, tehnici de comunicare și instruire a adulților, ipostazele formatorilor, exerciții și tehnici de evaluare a cursurilor. Participanții la cursuri vor primi, în urma examinării, diplome recunoscute de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA), iar ca o particularitate a proiectului, beneficiarii vor primi consultanță specializată până în momentul finalizării unui plan de afaceri viabil sau a unui proiect de dezvoltare comunitară.
Datele furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că în cadrul comunităților rurale aptitudinile antreprenoriale ale femeilor sunt foarte puțin utilizate. Procentajul persoanelor casnice din mediul rural reprezintă 53,1% din totalul de persoane inactive și este alcătuit exclusiv din femei.
Obiective
Obiectivul principal al proiectului “Un viitor mai bun pentru femei” este de a răspunde nevoilor specifice ale grupului țintă prin creșterea competențelor femeilor și facilitarea accesului la angajare, sprijinirea acestora în deschiderea unei afaceri care să determine crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea de servicii comunitare care să răspundă nevoilor sociale locale, schimbarea mentalităților cu privire la rolul femeilor în comunitățile tradiționale, crearea unei structuri asociative care să sprijine implicarea femeilor din comunitățile dezavantajate în proiecte comunitare, prin facilitarea participării acestora pe piața muncii.
Proiectul a demarat în luna noiembrie 2008 și are ca obiective specifice – informarea unui număr de 4.000 de femei cu privire la potențialul de dezvoltare a afacerilor sau de proiecte comunitare în medii defavorizate; constituirea a 100 de grupuri comunitare care vor susține activități de promovare a egalității de șanse și acreditarea a 20 de formatori în managementul afacerilor. Un număr de 700 de femei vor lua parte la cursurile de formare ce vor contribui la dezvoltarea competențelor antreprenoriale iar 100 de proiecte de afaceri și de proiecte comunitare vor fi asistate pe parcursul pregătirii lor.
De asemenea, în cadrul proiectului „Un viitor mai bun pentru femei” vor fi puse bazele unei rețele formale care să sprijine implicarea femeilor din colectivitățile rurale în proiecte comunitare și să faciliteze participarea acestora pe piața muncii. O altă miză a proiectului este cooptarea femeilor în activități antreprenoriale prin informare, consiliere și intermediere de legături cu organizații similare și instituții publice.