Centrul Cultural Internațional din Cracovia, Polonia, a anunțat câștigătorii programului de burse „Thesaurus Poloniae” 2013, program lansat în 2009 de către Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, pentru cercetători străini.
Din cele 58 de cereri înscrise în cadrul concursului, Comitetul de Evaluare a selectat trei proiecte care urmează să primească fiecare câte o bursă de tip Senior și patru proiecte la categoria Junior.
Conf. univ. dr. Olimpia Mitric, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), a obținut una din cele trei burse de tip Senior pentru proiectul „Historic Polish Inprints and Handwritings in Moldova”. Printre câștigători se numără specialiști din Belgia, Canada, Italia, Lituania, Ucraina și Ungaria.
Programul „Thesaurus Poloniae” se adresează nerezidenților din Polonia care efectuează cercetări științifice pe teme de cultură, istorie și de patrimoniu multicultural al Republicii Polonia și al Europei Centrale.
„Programul încurajează participarea atât a cercetătorilor care studiază aspectele practice ale administrării și protecției patrimoniului cultural, cât și a teoreticienilor care abordează aspectele istorice, sociologice, etnografice și antropologice. Comitetul de Selecție este format din reprezentanți ai Centrului Cultural Internațional, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Universității Jagiellonian și Universității de Economie din Cracovia”, anunță reprezentanții USV.