Un tir încărcat cu 150 de porci s-a răsturnat, ieri, pe DN 7, în localitatea Lintești din județul Argeș, iar o parte dintre animale au ajuns pe șosea și într-o râpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autotrenul circula dinspre Pitești spre Râmnicu Vâlcea, pe DN 7, iar în localitatea argeșeană Lintești șoferul a pierdut controlul volanului, mașina răsturnându-se.
La fața locului au ajuns imediat polițiști, pompieri, angajați ai firmei transportatoare și un medic veterinar.
„Șoferul, care a scăpat nevătămat în urma accidentului, spune că tirul a intrat în balans din cauza unor probleme tehnice și s-a răsturnat”, a declarat agent șef principal Cristian Stroe de la Poliția Rutieră Argeș.
În urma accidentului, un compartiment al tirului a fost avariat, iar câteva zeci de animale au ajuns pe șosea și într-o râpă de pe marginea drumului, porcii fiind adunați de către angajații firmei transportatoare, ajutați de pompieri și de localnici.
„Duceam porcii la un abator din Râmnicu Vâlcea pentru sacrificare. Sunt animale verificare sanitar-veterinar, avem asigurare la marfă, avem asigurare și la mașină, totul este în regulă. Am avut probleme tehnice, mașina a intrat în balans și s-a răsturnat, cred că mi s-a spart perna de aer”, a declarat șoferul.
Porcii au fost încărcați în alt tir, în timp ce o macara ajunsă la fața locului urmează să repună pe roți mașina răsturnată.
La ora transmiterii acestei știri, din cauza tirului răsturnat traficul în zonă se desfășoara îngreunat, pe un singur fir al unui sens de deplasare.