Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a depus o plângere penală împotriva unui agent de poliție din Vatra Dornei, acuzând că acesta l-a lovit în mod repetat atât în mașina poliției, cât și în sediul instituției. Presupusa victima și-a scos un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni care au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale. Ce se știe cert este că tânărul a fost încătușat de polițiști și jandarmi, care susțin însă că nu au făcut decât să-l imobilizeze.
De la petrecerea privată, în cătușe la sediul Poliției Vatra Dornei
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 5 spre 6 aprilie. Cristian Iordache s-a deplasat în seara zilei de 5 aprilie de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, unde a participat la o petrecere privată. Puțin după miezul nopții a plecat din restaurantul în care a petrecut, așteptând o mașină care urma să îi ia pe el și pe încă doi prieteni spre domiciliu. Lângă cei trei a oprit un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm, care le-a cerut celor trei să se legitimeze. De aici, variantele celor două părți se schimbă.
Cristian Iordache a declarat: “Toți trei ne-am spus numele, însă nu aveam documente de identitate asupra noastră. În timp ce eram verificați, la fața locului a mai ajuns un al doilea echipaj. Fără a face nici o mișcare sau a spune ceva nepotrivit, am fost încătușat și îmbrâncit în mașina poliției. Am ajuns pe sus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, unde ofițerul de serviciu a încuiat ușa de la intrare și am fost dus într-o încăpere. Timp de 10-15 minute am fost lovit de către agentul-șef Florin Rîpaș, sub privirile colegilor săi, doi jandarmi, celălalt agent de poliție și ofițerul de serviciu”.
Tânărul spune că, deși consumase alcool, nu a făcut scandal sau gălăgie, iar reacția violentă a polițistului a venit în momentul în care a aflat că este din Câmpulung Moldovenesc.
„A zis ceva de genul că am venit de la Câmpulung să facem scandal la Dorna”, spune tânărul.
Leziuni în zona feței, în urma cărora și-a pierdut un dinte
Cristian Iordache susține că după ce a fost bătut, polițistul l-a îmbrâncit și l-a scos din sediu afară, unde îl așteptau prietenii săi. Această din urmă scenă ar fi fost înregistrată de o cameră video exterioară din zonă, iar tânărul speră ca ancheta procurorilor să țină cont și de acest aspect.
A doua zi câmpulungeanul și-a scos un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni prin agresiune. Este vorba de o plagă contuză la nivelul gurii, în urma căreia a pierdut un dinte, echimoze la nivelul capului și un hematom la nivelul gambei stângi. Medicul legist a concluzionat că victima necesită „5-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu pierderea consecutivă a capacității de muncă pe această perioadă”.
Prin intermediul avocatului pe care și l-a ales, Nicoleta Lițu, tânărul a depus o plângere penală împotriva agentului, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Avocatul a cerut tragerea la răspundere a agentului-șef pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă.
Agentul-șef a mai fost reclamat pentru o agresiune similară și a fost găsit nevinovat
Avocatul Nicoleta Lițu a precizat că în 2011 a mai avut un client, cadru militar, care a reclamat că a fost agresat, în condiții similare, de același agent de poliție. Plângerea penală de la acea vreme s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale față de polițist, care a fost găsit nevinovat.
„Și în cazul plângerii din 2011 cred că au existat probe și martori, parcursul evenimentului fiind același ca și în cazul de acum, de la legitimare și până la sechestrare în sediul poliției. Sunt convinsă că acum plângerea se va finaliza cu condamnare, există leziuni certe pe care partea vătămare nu și le putea provoca singură”, a declarat avocata. Ea a mai spus că cel mai probabil se va îndrepta cu o plângere penală și împotriva a doi jandarmi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași.
Polițiștii spun că tânărul s-a manifestat violent și s-a intervenit în forță pentru a putea fi imobilizat
De cealaltă parte, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava și-a prezentat punctul de vedere prin vocea purtătorului de cuvânt, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Acesta a precizat că în noaptea respectivă patrula de poliție s-a autosesizat după ce a observat un grup de tineri în stare evidentă de ebrietate, care se manifestau zgomotos și care au refuzat să se legitimeze.
„Unul dintre tinerii din grup a devenit agresiv față de patrulă, astfel că s-a solicitat ajutor prin stație, la fața locului sosind un al doilea echipaj. A fost nevoie de o intervenție în forță pentru încătușarea și imobilizarea acestuia”, a precizat subcomisarul. El a mai subliniat că în urma incidentului cinci persoane au fost amendate în baza Legii 61/1991, privind deranjarea ordinii și liniștii publice.
Mai trebuie amintit și că leziunile pe care le-a suferit tânărul, conform certificatului medico-legal, se încadrează la capitolul răni ușoare.