Căutat de Poliție

Un tânăr are de executat ani buni de închisoare pentru furturi și tâlhării comise prin Suceava

Marian-Mihai Clim
Marian-Mihai Clim

Poliția Română a declanșat procedurile de urmărire generală a unui sucevean în vârstă de 29 de ani care a ajuns să aibă de executat o pedeapsă importantă pentru fapte de furt și tâlhărie, în special din cauză că a mai comis o infracțiune deși beneficiase deja de clemență și de eliberarea condiționată.
Marian-Mihai Clim a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 8 luni de închisoare, dar de o bună bucată de vreme nu a mai fost de găsit. La un moment dat acesta nu s-a mai prezentat nici la citațiile de la proces.
Tânărul este domiciliat la Hănțești, dar faptele au fost comise în special în municipiul Suceava.
Ultima faptă este din 2017, când un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că la ușa garsonierei sale din municipiul Suceava a sunat un tânăr pe care îl știe din vedere și care i-a cerut un pahar cu apă. În timp ce păgubitul umplea o sticlă cu apă, autorul a pătruns în garsonieră și a furat un telefon mobil marca Samsung Galaxy S6 Edge.
Păgubitul a fugit după autor, dar nu a reușit să-l prindă.
Autorul a fost identificat abia la finele anului 2018. Ulterior, a fost audiat în calitate de inculpat, recunoscând furtul, dar nu și că a intrat fără drept în garsonieră. Autorul a avut o cu totul altă poveste și a susținut că a fost invitat în garsonieră de proprietar.
Victima faptei de furt îl cunoștea pe tânăr după poreclă și știa despre acesta că a locuit în căminul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
În acea perioadă, februarie-martie 2017, inculpatul a săvârșit mai multe fapte de furt și tâlhărie pentru care a și fost condamnat definitiv.
Noua condamnare definitivă a fost emisă pe 5 mai 2023, dar condamnatul nu a fost de găsit, astfel că a fost dat în urmărire, iar fotografia acestuia a fost publicată pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Urmăriți.
Poliția Română așteaptă informații despre unde s-ar afla acesta.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Dan Puric va susține la Suceava conferința „Suntem români și punctum”, un eveniment dedicat identității și spiritului românesc

O studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din USV a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”

Ședere prelungită după gratii pentru un individ care a dat semne clare că nu se poate opri din furat mașini