Un șofer de tir băut a lovit un pieton și a plecat de la fața locului

etilotest
etilotest

Un șofer de tir din județul Vâlcea a accidentat un bărbat care se afla pe marginea drumului european 58. Evenimentul a avut loc la Molid, iar totul a ajuns la urechile polițiștilor printr-un apel la 112. Persoana care a sunat la numărul de urgență a reclamat că un tir a lovit o persoană și apoi a continuat deplasarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mașina de transport marfă a fost oprit la Vama, ocazie cu care polițiștii l-au și testat pe șofer cu aparatul etilotest. Acesta avea o concentrație alcoolică de 0,62 mg/l, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice. Cu aparatul etilotest a fost verificat și pietonul, dar acesta nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii au luat legătura și cu inspectorii ISCTR pentru a verifica tirul din punct de vedere tehnic. Bărbatul accidentat a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde a fost diagnosticat cu „contuzie regiune lombară dreapta și gambă dreapta, contuzie toraco-abdominală, luxație metatarsofalangiană”, iar ulterior s-a decis transferul Unitatea Primire Urgență a Spitalului Județean Suceava.
Șoferul de tir este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora”.

Recomandări

Trenul care a izbit în plin o mașină lângă Suceava, implicat și într-un accident mortal, în care a decedat un bătrân de 88 de ani din Stroiești

O șoferiță de 19 ani, rănită după ce un alt șofer a intrat într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori