Accident

Un șofer beat a izbit o basculantă aflată în benzinărie



Duminică au avut loc două accidente provocate de șoferi care conduceau sub influența alcoolului. Foto: MEDIAFAX
Duminică au avut loc două accidente provocate de șoferi care conduceau sub influența alcoolului. Foto: MEDIAFAX

Un șofer care conducea în stare avansată de ebrietate a izbit o basculantă aflată într-o benzinărie, accidentul petrecându-se după ce conducătorul auto beat a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 5.30, pe DN 17, în comuna Pojorâta.
Conform poliției, Liviu F., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a intrat cu viteză excesivă în curba la stânga, derapând și ieșind în afara drumului pe sensul opus deplasării sale. Mașina scăpată de sub control a lovit un gard din lemn, un panou de metal, după care s-a izbit în basculanta parcată în benzinăria de la marginea șoselei.
Urmare a impactului, șoferul în vârstă de 23 de ani a fost rănit grav. El a putut fi verificat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,89 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. La spital, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge.
În ultima perioadă, pe DN 17, în zona Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, s-au petrecut mai multe accidente grave după ce șoferii au intrat cu viteză în numeroasele curbe periculoase aflate pe această porțiune de drum.
Un alt șofer băut a provocat un accident la Fântânele
Tot duminică, în jurul orei 20.30, un alt șofer băut a provocat un accident. S-a întâmplat în comuna Fântânele, la intersecția DJ 290 cu un drum comunal.
Conform poliției, Sergiu B., în vârstă de 27 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra volanului, intrând într-un stâlp electric din beton de la marginea drumului.
Șoferul a avariat rețeaua electrică și gardul unei gospodării, fără a fi rănit.
El avea o concentrație de 1,01 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat și, în plus, nu deține nici permis de conducere.