Dosar penal

Un șofer băut a fost urmărit în trafic și încătușat de polițiști

Pollițiștii l-au încătușat pe șoferul recalcitrant, care băuse alcool înainte de a se urca la volan
Pollițiștii l-au încătușat pe șoferul recalcitrant, care băuse alcool înainte de a se urca la volan

Un incident în trafic produs în timpul nopții l-a avut protagonist pe un bărbat de 73 de ani din comuna Marginea, care a ignorat semnalele de oprire ale polițiștilor. Porniți pe urmele sale, oamenii legii l-au ajuns și încătușat pe șoferul recalcitrant, care băuse alcool înainte de a se urca la volan.
Întregul incident s-a derulat începând cu ora 00.15 a nopții de duminicăspre luni, când polițiștii Secției de Poliție RuralăMarginea au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism marca Mercedes-Benz Vito, care se deplasa pe DN 2E, în comuna Marginea. Cel aflat la volan a ignorat însăsemnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea prin comunăîn mare viteză. Echipajul de poliție a plecat imediat în urmărirea fugarului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune, reușind blocarea autoturismului Mercedes dupăcirca 500 de metri, pe strada Ștefan cel Mare din comună. Polițiștii l-au identificat pe șofer ca fiind Ioan B., de 73 de ani, din comună, care mirosea a alcool. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dupăcare a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat douămostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și nerespectarea semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri.

Recomandări

Șofer depistat de polițiști în timp ce circula noaptea pe contrasens. Alcool mult și permis de conducere anulat