Un senator PSD susține că un ordin emis de Blaga are menirea „de a se putea frauda alegerile”



Un senator PSD susține că ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a emis un ordin „care are menirea” de a da posibilitatea „fraudării alegerilor”, prin acesta comunicându-li-se inspectoratelor de Poliție că angajații nu trebuie să participe la paza transportului buletinelor de vot.
Senatorul PSD de Satu Mare Valer Marian a făcut aceste declarații, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din surse din cadrul acestui minister am aflat că marți, 20 octombrie, tuturor inspectoratelor județene de poliție din țară le-a fost trimis un ordin al ministrului Vasile Blaga, potrivit căruia angajații Ministerului Administrației și Internelor, polițiștii, polițiștii de frontieră și jandarmii implicați în paza secțiilor de vot nu mai trebuie să participe la asigurarea pazei transportului buletinelor de vot sigilate de la secțiile de votare la Biroul Electoral Județean, așa cum s-a practicat în ultimii 20 de ani”, a arătat senatorul PSD.
Acesta a adăugat că ordinul are menirea „de a se putea frauda alegerile fără a se arăta apoi cu degetul spre Ministerul Administrației și Internelor”.