Trafic de influență

Un profesor a fost reținut după ce a luat șpagă pentru ca o elevă să ia bacalaureatul

Profesorul acuzat de trafic de influență a fost prezentat joi, pentru audieri, în fața procurorilor
Profesorul acuzat de trafic de influență a fost prezentat joi, pentru audieri, în fața procurorilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au reținut ieri, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat în vârstă de 33 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Victor Jucan, profesor de biologie la o școală din municipiul Suceava, este acuzat că ar fi pretins unei absolvente de liceu suma de 600 de euro, în schimbul promisiunii că îi va asigura acesteia promovarea la proba de matematică a examenului de bacalaureat, probă pe care absolventa urma să o susțină în sesiunea de toamnă.
În urma probatoriului administrat în cadrul dosarului de urmărire penală deschis pe numele bărbatului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au concluzionat faptul că, în prima jumătate a lunii august a acestui an, Victor Jucan, în calitatea sa de cadru didactic, a fost contactat de o absolventă de liceu care nu promovase toate probele de la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară. Aceasta i-a solicitat bărbatului să o ajute pentru a obține diploma de bacalaureat, ea urmând a se înscrie la examen pentru sesiunea din perioada august-septembrie a acestui an. Victor Jucan a fost de acord cu propunerea absolventei și, lăsând-o să creadă că el are influență asupra comisiei de corectare a lucrărilor, i-a cerut acesteia suma de 600 de euro, promițându-i în schimb că îi va asigura promovarea la proba de matematică a examenului de bacalaureat, probă pe care aceasta urma să o susțină.
După susținerea examenului, profesorul Victor Jucan a primit de la absolventă 600 de euro, în două tranșe, urmând ca acesta să-și exercite influența asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat.
Cercetările continuă în acest caz pentru a putea fi lămurite toate împrejurările în care s-a petrecut fapta și pentru stabilirea răspunderii penale a cadrului didactic implicat. În urma audierilor făcute de procurori în timpul zilei de ieri, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de Victor Jucan pentru comiterea aceleiași infracțiuni. Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava, iar dosarul este instrumentat în continuare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție Suceava.

Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut