Un preot a murit, iar soția lui a fost grav rănită într-un accident pe DN 17, în Bistrița-Năsăud



Un preot ortodox din satul bistrițean Tăure a murit, ieri dimineață, iar soția lui a fost grav rănită, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, în localitatea Șintereag, circulația în zonă desfășurându-se cu dificultate, pe un singur fir, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul a avut loc după ce mașina condusă de preot a intrat în depășirea unui alt autoturism încălcând linia continuă, în condițiile în care din față venea un TIR.
Mașina preotului a fost prinsă la mijloc între TIR și autoturismul depășit, iar preotul a murit pe loc, în timp ce soția lui a fost grav rănită.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Claudia Rădoi, a declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX că în zona în care s-a petrecut accidentul se circulă cu dificultate și pe un singur sens.
„Din primele informații se pare că preotul a fost de vină fiindcă a intrat într-o depășire pe linia continuă. Dânsul a murit pe loc, iar soția lui este foarte grav rănită. A fost transportată de urgență la spital după ce a fost scoasă cu greu dintre fiarele contorsionate ale mașinii”, a spus Claudia Rădoi.
Contactat în legătură cu acest subiect, primarul comunei Nimigea, Mircea Runcan, comună din care face parte satul Tăure, a declarat că preotul Sever Rusu, de 45 de ani, a fost chiar miercuri la primărie fiindcă lucra la casă.
„Era necăjit fiindcă fiul dânsului care este student la Cluj a fost operat la apendice. Părintele lucra la casă, făcea fântână, dar era necăjit din cauza copilului. E o adevărată dramă ce s-a întâmplat”, a spus Runcan.
La ora transmiterii acestei știri, circulația pe DN17, în dreptul localității Șintereag, se desfășoară cu dificultate și pe un singur sens.