Vrednicul de pomenire Episcop Gherasim Putneanul a fost comemorat sâmbătă, 8 decembrie 2018, la Mănăstirea Cămârzani, cu prilejul împlinirii a 14 ani când s-a mutat la ceruri. Pentru sufletul celui ce a fost pentru o vreme episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a rugat Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu soborul slujitorilor și cu obștea așezării monahale de la Cămârzani.
Vlădicul Gherasim (Bunicul de la Bogdana) a văzut lumina zilei în comuna Râșca la 30 mai 1924. Părinții săi, Constantin și Maria, oameni adânc evlavioși, l‑au învățat taina Bisericii și a lucrării celor sfinte. Copilăria grea, cu pierderea tatălui și cu lumina cărții primite la Ciumulești, l-au făcut pe tânărul de atunci să aleagă drumul mănăstirii. A ucenicit la Boureni, un schit care ținea de Mănăstirea Neamț, iar după împlinirea obligațiilor militare a intrat în marea obște de la Neamț, cea mai mare mănăstire de atunci a țării. După ucenicia de la Neamț și după studiile teologice seminariale și universitare, Prea Sfințitul Gherasim, pe atunci ieromonah, a fost pe rând, profesor la Seminarul nemțean, egumen la Vovidenia, egumen al Mănăstirii Neamț și apoi stareț la Putna, cu o rodnică și lungă stăreție în perioada grea a anilor 1962‑1977. La Putna a restaurat întreg complexul mănăstiresc: biserica, turnul tezaur, turnul Eminescu, clopotnița, muzeul și chiliile, fiind constant sprijinit de Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci, Iustin Moisescu. Prin rânduiala lui Dumnezeu, în 1977 a fost chemat la slujirea arhierească. Cineva mărturisea că mitropolitul de pe atunci al Moldovei îl prețuia mult și‑i cerea uneori sfat în popasurile ce le făcea la ctitoria sfântului voievod. Ca arhiereu‑vicar la Arad și Buzău, P.S. Gherasim a lucrat cu multă râvnă în ogorul Bisericii. În 1992 a revenit acasă, în ținutul natal, slujind ca episcop‑vicar al Sucevei și Rădăuților, având reședința în incinta mănăstirii Bogdana. S-a dovedit a fi un misionar dinamic și duhovnicesc, păstrător al tradițiilor ortodoxe românești și în același timp deschis spre dialog și cooperare cu alte Biserici Ortodoxe și de altă confesiune. A călătorit adesea în străinătate, unde a vizitat parohii românești din diaspora și comunități monahale. Bun cunoscător al Tipicului bisericesc și iubitor de viață liturgică, P.S. Gherasim slujea cu multă bucurie și evlavie. Din încredințarea I.P.S Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit zeci de biserici de mir și de mănăstire, a încurajat zidirea de biserici, înființarea de schituri și mănăstiri, acordând o atenție deosebită Mănăstirii Cămârzani, din satul natal al mamei sale, unde de astfel și-a petrecut ultimele zile pământene și unde a fost îngropat. În același timp, a fost preocupat de viața duhovnicească a clerului, monahilor și credincioșilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste și profesiuni diferite. P.S. Gherasim a ajutat cu înțelepciune și tact pastoral multe suflete să se ridice din păcat prin pocăință și spovedanie, să-și schimbe viața. Astfel, Prea Sfinția Sa a rămas toată viața marcat de experiența sa de stareț al Mănăstirii Putna, de îndrumător al vieții duhovnicești. Ca ierarh în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost totdeauna respectuos și comunicativ, smerit și voios, dornic să învețe de la alții și să sfătuiască pe alții.
Ajungând la Rădăuți, pronia cerească a făcut ca din colaborarea cu preotul cărturar Constantin Hrehor să rămână pentru posteritate cărți precum „Mierea din drumul pelinului”, „Iarba din roata amurgului”, „Tămâie și exil”.
Vlădicul Gherasim nu și-a dorit să ajungă episcop, a acceptat jugul arhieriei pentru a nu ieși din ascultarea față de patriarhul Iustin și nu l-au interesat treptele înalte ale ierarhiei bisericești. înainte de a fi egumen, arhimandrit sau episcop, a fost tot timpul mai întâi călugăr. Până ca boala să-l răpună, programul său era după tipicul pravilei călugărești. Când se petreceau întâmplări nu tocmai plăcute, Vlădicul zicea că trebuie să le ducem toate cu răbdare și cu credință. Când cineva greșea, Vlădicul îl pomenea pe Mitropolitul Sebastian Rusan, care spunea: „Nu puteți voi greși cât pot eu ierta”.
În ultima zi din viață, duminică 5 decembrie, la prăznuirea Sf. Sava cel Sfințit, după ce a fost împărtășit cu Sfintele Taine, cu chipul liniștit și sufletul împăcat, a ascultat Sfânta Liturghie rezemat de patul său din chilie. Apoi a solicitat insistent să i se aducă hainele de înmormântare, care erau la reședința episcopală de la Rădăuți, și să vină medicul său personal, zicând că vrea să-l vadă pentru ultima dată. În această zi, Prea Sfințitul nu a mai primit să mănânce nimic.
Către seară l-a cercetat iarăși Înalt Prea Sfințitul Pimen, l-a spovedit și i-a făcut alte dezlegări, apoi s-au despărțit cu lacrimi în ochi. La despărțire, Înaltul a spus celor ce erau în preajma Prea Sfințitului: „Dacă am fi și noi pregătiți de plecare așa cum este Prea Sfințitul!“.
Îndată după plecarea ÎPS Pimen a început slujba de Priveghere a Sfântului Ierarh Nicolae. Liniștit, întins pe pat, asculta cu atenție slujba, în ciuda durerilor tot mai mari. Respira tot mai greu, însă limpezimea și coerența în gândire erau ca de obicei. La un moment dat, a sesizat o greșeală de tipic la strană și îndată a atenționat-o pe maica stareță.
În jurul orei 23 a solicitat să vină preotul slujitor, rugându-l să-i citească Canonul de ieșire a sufletului, din Molitfelnic. Foarte atent la rugăciunile pe care le citea preotul, când acesta spunea: „Domnului să ne rugăm!“, Prea Sfințitul răspundea: „Doamne miluiește!“ și la sfârșit „Amin“.
După terminarea rugăciunilor, a sărutat Sfânta Cruce, a strâns-o la piept, a cerut icoana Maicii Domnului, a sărutat-o și și-a plecat capul pe ea, apoi, depărtând-o puțin, și-a fixat privirea pe chipul Maicii Domnului și a început să șoptească ușor. După aceea și-a mutat privirea către partea de sus a ușii, continuând să șoptească – părea că vorbește cu cineva. În acest timp, cei ce erau în jurul Prea Sfinției Sale au încercat să-i vorbească, dar n-a fost cu putință.
După expresia feței, a ochilor și mișcarea buzelor, toți cei care eram în jurul său am socotit că vorbea numaidecât cu cineva. Celor de față nu le mai răspundea în nici un chip, toată atenția îi era îndreptată către altceva, sau poate către altcineva, ținând această convorbire cam o jumătate de oră.
Nu avea chipul crispat, nici înfricoșat, iar în lumina ochilor se vedea o demnitate personală. Apropiindu-se miezul nopții, respirația îi era din ce în ce mai rară și mai ușoară și buzele continuau să se miște încet, iar la ora 0.00 i s-a oprit cu totul și respirația, și buzele și pleoapele i s-au plecat. Și astfel, cu pace și liniște, împăcat cu sine, cu Dumnezeu și cu toți, Prea Sfințitul Gherasim Putneanul și-a dat sufletul în mâinile Celui pe Care L-a iubit și Căruia I-a închinat cu drag întreaga viață, încă din copilărie.
De la ora 0.00 până la ora 3.00, clopotele mânăstirii au bătut continuu, timp în care a fost îmbrăcat în veșmintele pregătite pentru înmormântare, a fost așezat în sicriu și i s-a făcut primul Trisaghion, în chilia din care a plecat la Dumnezeu.
Sicriul cu trupul adormit al Părintelui Arhiereu a fost purtat de maici spre biserica nouă, apoi depus în biserica veche cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, așa cum a dorit Prea Sfinția Sa. Era o noapte rece și liniștită, pe cer multe stele, iar pe pământ făclii aprinse. Un norișor luminos a însoțit tot drumul pe cel de curând adormit.
La înmormântare au fost peste 3000 de persoane, preoți, călugări, călugărițe și nenumărați credincioși, dintre ei fiind mulți fii duhovnicești ai Prea Sfinției Sale și oameni care și-au găsit limanul în necazuri și suferințe la Prea Sfințitul. La slujba înmormântării, săvârșită joi 9 decembrie, au participat 15 arhierei, în frunte cu ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și aproximativ 200 de preoți, care au venit să-l conducă pe ultimul drum.
În Cuvântul rostit ÎPS Mitropolit Daniel amintea de o virtute a Prea Sfințitului pe deplin recunoscută de toți, anume faptul că Prea Sfințitul Gherasim se bucura sincer de realizările tuturor fraților săi, arhierei, preoți și creștini, ca și cum ar fi fost o realizare a sa, conștientizând că de fapt era o realizare a Bisericii lui Hristos.
ÎPS Pimen în Cuvântul său, ca unul ce cunoștea începuturile zidirii duhovnicești a Prea Sfințitului, încă din timpul noviciatului său în M-rea Neamț, a evidențiat izvoarele duhovnicești din care PS Gherasim, ca un „pom răsădit lângă izvoarele apelor“, s-a adăpat și s-a hrănit din destul, pregătindu-se în chip neștiut decât de Dumnezeu pentru marea misiune pe care urma s-o primească în virtutea ascultării făgăduite în votul călugăriei. Aceste izvoare din care s-a adăpat și a crescut duhovnicește PS Gherasim sunt marii trăitori ai Mănăstirii Neamț, dintre care îi amintim pe părinții Vasian Iosub, Teofil Boghian, Gherasim Cârjă.
Astăzi la mormântul Prea Sfințitului vin cu multă evlavie mulțime de credincioși, călugări și preoți, toți mărturisind pacea pe care o simt în sufletele lor: „Pacea și liniștea ce o simțeam în preajma Prea Sfințitului când era în viață, o simțim și acum la mormântul său“. Aceeași mărturie o dă și obștea Mănăstirii Cămârzani.
Viața Prea Sfințitului Gherasim, bineplăcută lui Dumnezeu, continuă în ceruri, de unde, prin rugăciunea sa, ne trimite pace și ajutor.
