Vineri seară

Un mort și doi răniți, după o coliziune între trei mașini la ieșirea din Rădăuți



Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit vineri aseară, în urma unui cumplit accident, în care au fost implicate nu mai puțin de trei autoturisme. Alte două persoane, șoferii celorlalte autoturisme, au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.
Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 20:15, pe DN 17 A, la ieșirea din municipiul Rădăuți spre comuna Marginea.
Din primele date oferite de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, vina pentru producerea accidentului a fost a tânărului decedat, Bogdan Lavric, din municipiul Rădăuți.
Acesta conducea un autoturism Audi A4 și din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, mașina a derapat, a intrat pe contrasens și a izbit violent un alt autoturism Audi.
În urma impactului, autoturismul condus de Bogdan Lavric a fost proiectat într-un alt autoturism care venea din sens opus, un Opel Zafira.
La fața locului, au intervenit salvatorii SMURD pentru descarcerarea dintre fiarele contorsionate ale mașinii a tânărului în vârstă de 23 de ani.
La ora închiderii ediției, cercetările la fața locului nu era finalizate, cadre ale Serviciului Rutier încercând să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.



Recomandări