Un italian rănit într-un accident la Iași a refuzat internarea după ce a văzut condițiile din spital



Un cetățean italian care a fost rănit într-un accident de motoscuter la Iași a refuzat să fie internat la Spitalul de Urgențe din municipiu, spunând că vrea să se întoarcă în țara sa, după ce a văzut condițiile din spitalul ieșean.
Cetățeanul italian, în vârstă de 56 de ani, a ajuns, vineri, la Spitalul de Urgențe din Iași, în urma unui accident de motoscuter, bărbatul având fracturi costale, fractură de tibie și „disjuncție claviculară”.
Medicii ieșeni l-au tratat la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), apoi i-au recomandat internarea în aceeași unitate medicală, cetățeanul italian refuzând însă acest lucru și motivând condițiile precare din sistemul de sănătate din România.
„A fost preluat rapid în UPU, beneficiind de îngrijirile medicale necesare. Pacientul a refuzat ulterior tratamentul, în ciuda avertizărilor privind riscul la care se expune, motivând că preferă să meargă în Italia. El a spus că nu vrea să se trateze la Iași, după ce a văzut în ce condiții lucrează cei de la Spitalul de Urgențe, dar și după ce a auzit ceea ce se petrece în sistemul medical românesc”, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, șeful Unității Primire Urgențe din cadrul Spitalului de Urgențe.
Italianul a părăsit în cursul după-amiezii spitalul ieșean.