Un fost deținut politic ieșean a primit despăgubiri de 250.000 de euro pentru anii de detenție



Judecătorii de la Tribunalul Iași au decis, ieri, să-i acorde unui fost deținut politic ieșean despăgubiri în valoare de 250.000 de euro, atât pentru anii de detenție petrecuți în închisorile comuniste, cât și pentru persecuțiile suferite după eliberare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Constantin Teodoriu, în vârstă de 82 de ani, fost deținut politic, a primit despăgubiri în valoare de 250.000 de euro, printr-o decizie a magistraților Tribunalului Iași.
Potrivit reprezentanților instanței ieșene, fostul deținut politic a solicitat despăgubiri în valoare de 500.000 de euro pentru anii de detenție petrecuți în închisorile comuniste și pentru persecuțiile suferite după eliberarea sa, însă magistrații au decis ca acesta să primească doar jumătate din suma solicitată.
„Suntem mulțumiți de sentință și nu vom face apel”, a declarat avocatul fostului deținut politic Constantin Teodoriu.
Avocatul a spus că, în perioada septembrie 1948 – martie 1949, Constantin Teodoriu a fost reținut fără mandat de autoritățile comuniste, întrucât ar fi dus bani și hrană unui prieten aflat în închisoare. Ulterior, Teodoriu a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, fiind învinuit că ar fi colaborat cu un membru al Gărzii de Fier.
Avocatul fostului deținut politic ieșean a adăugat că acesta a fost intimidat și urmărit de fosta Securitate și după eliberarea din închisoare.