Un cetățean chinez cu domiciliul în Rădăuți, W. Xeuguang, a lovit cu mașina un tânăr din Marginea, după ce acesta a frânat brusc scuterul pe care se afla, în fața autoturismului condus de W. Xeuguang.
Miercuri seara, la ora 23.00, W. Xeuguang era la volanul unui autoturism pe DN 17A, în interiorul comunei Marginea. Pentru că nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un scuter care rula în fața lui, condus de mărgineanul Vasile M., de 33 ani localnic, la o frânare a acestuia din urmă pentru efectuarea unui viraj la stânga, l-a lovit accidentându-l ușor. Tânărul din Marginea necesită pentru vindecare 7-10 zile îngrijiri medicale.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru Vasile M. Ambilor li s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto folosea centură de siguranță, iar Vasile M. deține certificat de absolvire a cursurilor de legislație rutieră și purta cască de protecție.