Un bărbat a murit după ce mașina condusă de soția sa a fost lovită de un alt autoturism

masina politie
masina politie

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Pojorâta, și-a găsit sfârșitul în dimineața zilei de duminică, 4 august, în urma unui cumplit accident. Evenimentul rutier s-a petrecut la intersecția unui drum comunal din Paltinu cu drumul național 17A.
În jurul orei 9.30, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Vatra Moldoviței, nu s-a asigurat în momentul în care a pătruns pe drumul cu prioritate, iar urmarea a fost una tragică. Din impactul care a rezultat, mașina care circula regulamentar și care era condusă de o femeie de 41 de ani, din Pojorâta, a fost împinsă de pe carosabil și aruncată într-un gard.
Din gardul respectiv s-a desprins un lemn care a pătruns prin parbriz și l-a lovit mortal pe bărbatul aflat pe scaunul din dreapta, soțul șoferiței.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Până în prezent se știe cu exactitate că nici una dintre șoferițe nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan pentru a pleca la drum.

Recomandări

S-a ascuns într-un bar și le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de fratele său, care nu era prezent acolo

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren