Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Dumbrăveni a fost condamnat definitiv și irevocabil la o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare, după ce a adunat două dosare penale pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere.
Inculpatul, Marius Alexandru Chiriac, fusese condamnat inițial cu suspendare, iar magistrații i-au stabilit un termen de încercare. Acest prim avertisment nu a fost suficient pentru tânăr, iar în cazul celui de-al doilea dosar penal, magistrații nu au mai fost la fel de indulgenți.
Astfel, în noiembrie 2011, Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Marius Alexandru Chiriac la cinci luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Fiind la prima faptă, magistrații au decis suspendarea condiționată a pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani și cinci luni de zile.
Marius Alexandru Chiriac a fost prins din nou în trafic, la volanul unei mașini, în iunie 2012. De această dată a comis două infracțiuni. Conducere fără permis, dar și conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Judecătoria Suceava l-a condamnat pe tânăr la zece luni de închisoare pentru prima infracțiune și opt luni de închisoare pentru a doua. Pedepsele au fost contopite, rezultând pedeapsa cea mai mare, zece luni de închisoare. Totodată, condamnarea anterioară, cinci luni de închisoare, a fost transformată în pedeapsă cu executare. Așadar, a rezultat o pedeapsă de un an și trei luni de închisoare. Sentința a fost dată pe 4 aprilie 2013, iar pe 16 aprilie a rămas definitivă și irevocabilă.
În aceeași zi, Marius Alexandru Chiriac a fost ridicat de polițiști de pe raza comunei Dumbrăveni și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.