Școala cu clasele I-VIII Nr. 3 „Teodor Balan” Gura Humorului a sărbătorit ziua de 1 iunie într-un mod inedit, surprinzându-și elevii cu o călătorie imaginară în lumea copilăriei prin prezența mascotelor (elevi ai școlii), personaje îndrăgite de copii care au întreținut atmosfera, împărțind baloane și dulciuri.
O copilărie fericită și lipsită de evenimente neplăcute este posibilă cu protecția ISU, a Serviciului 112 și a Poliției Rutiere Gura Humorului, care, în uralele copiilor, au făcut scurte demonstrații ale activității lor. Fiecare instituție a transmis prin reprezentanți mesajul lor de 1 iunie adresat copiilor școlii din Humor.
În această minunată și însorită zi, sala și terenul de sport au fost transformate în grădină zoologică, spre bucuria copiilor și adulților. Colțul zoologic Șoimaru Ilișești a acceptat provocarea școlii de a muta peste 100 de specii de animale exotice, pentru a fi admirate de elevii școlii și voiniceii de la grădinițele din oraș, invitați de onoare.
Dansul și muzica au întregit călătoria în lumea copilăriei, iar bucuria din ochii copiilor a fost barometrul reușitei acestei acțiuni.