Ultimele știri


Vineri, 12 martie 2010

„Ștefan cel Mare” sub asediu

Miercuri, puțin după prânz, în Aula Colegiului Național „Ștefan cel Mare” se putea asculta muzică spaniolă! De la „E Viva Espana” până la „La Bamba”, ba chiar și Imnul Spaniei,…

Juniorii C încep primii returul

Mâine este programată prima etapă a returului în campionatul județean al juniorilor C. Formațiile înscrise în competiție la această categorie de vârstă par serios afectate de criza financiară care bântuie…

AJF i-a în calcul amânarea returului

Văzând că FRF a decis reprogramarea partidelor din acest week-end din eșaloanele doi, trei și din campionatul național de juniori din cauza timpului nefavorabil, mai multe echipe înscrise în campionatul…

Dragoste de-o viață pentru Volga

În 1980, când s-a întors din armată și a obținut permis de conducere, a achiziționat prima mașină din viața sa, un model Volga, atunci des întâlnit pe străzi. În decurs…

„Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean”

Preotul Gabriel Herea, custode al bisericii monument UNESCO Pătrăuți, vine în spațiul cultural al Sucevei cu o nouă apariție editorială: „Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean”. Prefața semnată de prof. univ.…

Orzul verde – planta minune

Orzul verde conține la fel de multe proteine precum carnea, dar într-o formă ușor digerabilă, și abundă în vitamine, minerale, aminoacizi, enzime și clorofilă. Datorită acestei compoziții, orzul verde este…

Cheia

Dintre toate cărțile și conceptele de management pe care am ajuns să le citesc sau răsfoiesc, o idee mi-a rămas adânc întipărită în minte și s-a întors iarăși și iarăși…

Real Madrid, out din Europa

Echipa franceză Olympique Lyon s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, eliminând formația spaniolă Real Madrid cu scorul general de 2-1, după ce a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul din…

Părintele Dumitru Popescu a trecut la Domnul

Părintele academician Dumitru Popescu, în vârstă de 81 de ani, a trecut la Domnul în dimineața zilei de 10 martie, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Trupul neînsuflețit al părintelui va fi…

Primirea Împărtășaniei

Primirea Împărtășaniei reprezintă punctul central al vieții religioase autentice. Pregătirea, din acest punct de vedere, are rolul de a-l conștientiza pe credincios în legătură cu importanța extraordinară pe care o…

Seat electrizează lumea conceptelor cu IBe Coupe

Seat nu putea să rămână indiferent la mișcările din industria auto, segmentul mașinilor electrice fiind pentru prima oară adus în discuție de spanioli. Prima creație ecologică este doar un prototip…

Toyota aplică al doilea facelift pe RAV4

Toyota a inaugurat clasa SUV-urilor compacte într-o perioadă când majoritatea căutau să ofere modele de talie mare. RAV4 este un pionier în segmentul său, și în ciuda faptului că numărul…

DeathDrive, Proof și Era Decay

S-a întâmplat pe 12 martie 2010, iar evenimentul a făcut parte din turneul Self – destructive Force Tour 2010, eveniment de promovare a noului album War Within-opus one in C#…

Joi, 11 martie 2010