UE decretează o zi de doliu în memoria victimelor catastrofei aeriene din Rusia



Uniunea Europeană a decretat o zi de doliu național, luni, la Bruxelles după accidentul aviatic în care au murit sâmbătă, în Rusia, președintele polonez Lech Kaczynski și numeroși alți oficiali polonezi, a anunțat o sursă guvernamentală spaniolă, relatează AFP.
Drapelele instituțiilor europene de la Bruxelles vor fi coborâte în bernă și toate reuniunile UE care vor avea loc luni vor fi precedate de două minute de reculegere, a declarat sursa citată.
Aceste măsuri au fost decise în cadrul unei întrevederi a ministrului spaniol de Externe, Miguel Angel Moratinos, a cărui țară deține președinția semestrială a UE, și președintele Uniunii, Herman van Rompuy, a adăugat aceeași sursă.
Anterior, Moratinos declarase, în numele președinției UE, că vrea să trimită „un semnal de solidaritate și susținere într-un moment important pentru toți polonezii și toți europenii”.